Au început concedierile la stat

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că urmează să fie reduse 15% din posturile din minister şi din instituţiile subordonate, existând instituţii subordonate ministerului unde evaluarea a scos la iveală coefeze şi miliţieni detaşaţi de la firme private, potrivit Adevărul.ro.

„Suntem într-un proces de evaluare a întregului personal din Ministerul Agriculturii şi din instituţiile din subordine. În opinia noastră, cel puţin 15% din aceste posturi vor fi reduse. Sunt locuri unde procentul va fi mai mare, dar şi locuri unde va trebui să angajăm oameni, unde capacitatea lor administrativă este scăzută. În aparatul propriu avem 708 angajaţi, iar în total, la toate instituţiile şi agenţiile din subordine, avem 14.239 de angajaţi”, a declarat Adrian Oros, la Cluj-Napoca.

De asemenea, el a spus că la Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură (ANPA) este cel mai mare „dezastru”, pentru că au fost primite cereri de despăgubiri pentru pagube produse peştilor în zone unde se cultiva rapiţă.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Trump și sfârșitul hegemoniei americane

de Joseph E. Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie A...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Scrisoare Deschisă adresată Guvernului României

În atenția: Prim-ministrului României, Ilie Bolojan Subiect: AEI solicită realizarea...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Populism pe prețul la motorină – rețeta sigură pentru un nou dezastru în România

Creșterea prețului la motorină este genul de șoc economic...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii