Banca Transilvania a înregistrat un avans de 9% al profitului net în primul semestru

Grupul financiar românesc Banca Transilvania (BT), care cuprinde cea mai mare bancă din România din punct de vedere al valorii activelor, a anunţat, miercuri, că a înregistrat un avans de 9% al profitului net în primul semestru, faţă de perioada similară a anului trecut, până la 942,36 milioane lei (199 milioane euro), în condiţiile unei creşteri semnificative a veniturilor nete din dobânzi, scrie News.ro.

De asemenea, veniturile nete din dobânzi au înregistrat un avans de 18,6% în primul semestru, până la 1,513 miliarde lei. Valoarea activelor a crescut cu 4,7% în perioada amintită, până la 81,57 miliarde lei. În perioada ianuarie – iunie au fost acordate peste 100.000 de împrumuturi companiilor şi persoanelor fizice.

Subsidiarele şi participaţiile de capital au contribuit cu peste 94 milioane lei la profitabilitatea grupului BT. Eficienţa operaţională este de 45,87%, potrivit sursei citate.

BT are 64,07% capital românesc, peste 30.000 de acţionari direcţi persoane fizice şi peste 7 milioane de acţionari indirecţi prin intermediul fondurilor de pensii.

În România, principalii competitori ai BT sunt BCR şi BRD.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Angajatori de TOP București – epicentrul oportunităților de carieră pe 27–28 martie, la Sala Palatului

În cadrul celui mai mare târg de carieră, Angajatori de...

Materii prime critice: România poate trece de la periferie la relevanță

De Oana Ijdelea, Managing Partner, Ijdelea & Asociații Există resurse care...

OUG-ul invizibil, mimarea acțiunii și evitarea responsabilității

Există momente în care statul intervine ferm, își asumă...

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii