BCE: Românii au venituri prea mici pentru a putea adera la euro

Nivelul scăzut al venitului mediu pe cap de locuitor reprezintă cea mai mare problemă privind convergenţa reală a României în vederea aderării la Zona Euro, cu toate că acesta nu este un criteriu formal pentru aderare, consideră specialiştii Băncii Centrale Europene (BCE), citaţi de Agerpres, precizând că unul dintre motive este legat de scumpirile accentuate din ultimii 10 ani.

„Cea mai mare problemă (a României, n.r.) cu privire la convergenţa economică este nivelul scăzut al venitului mediu pe cap de locuitor, dar acesta nu este un criteriu formal pentru aderarea la euro”, precizează sursa citată de Agerpres.

În același timp, reprezentanţii instituţiei financiare internaţionale au declarat, pentru AGERPRES, că Raportul de convergenţă pe 2018 arată că România se confruntă în continuare cu mai multe probleme economice şi structurale atunci când vine vorba de problema convergenţei, scrie Adevărul.ro.

Potrivit acestora, pentru a spori încrederea în sistemul financiar, autorităţile competente naţionale ar trebui să continue să îşi îmbunătăţească practicile de supraveghere, printre altele, prin respectarea recomandărilor aplicabile de organismele internaţionale şi europene relevante şi prin colaborarea strânsă cu alţi supraveghetori naţionali ai Statele membre UE din cadrul colegiilor de supraveghere.

 

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Angajatori de TOP București – epicentrul oportunităților de carieră pe 27–28 martie, la Sala Palatului

În cadrul celui mai mare târg de carieră, Angajatori de...

Materii prime critice: România poate trece de la periferie la relevanță

De Oana Ijdelea, Managing Partner, Ijdelea & Asociații Există resurse care...

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii







Articolul precedent
Articolul următor