Clever devine Free Now

Clever, una dintre cele mai importante aplicaţii de mobilitate urbană din România, a anunţat, luni, că va deveni Free Now în următoarele luni, parte din grupul internaţional de mobilitate urbană “Now”, lansat de Daimler şi BMW în luna februarie a acestui an, potrivit News.ro.

”Transformarea Clever în Free Now va permite pasagerilor din România să folosească o singură aplicaţie pentru a găsi cea mai bună soluţie de transport, în regim de taxi sau transport alternativ, în România şi în peste 100 de oraşe din nouă ţări europene în care grupul operează – Germania, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Portugalia, Italia, Polonia, Austria şi Suedia”, se arată în comunicat.

Prima etapă a lansării în România va începe prin înrolarea şoferilor Clever existenţi din Bucureşti în noua aplicaţie, urmând ca într-o etapă ulterioară să aibă loc şi migrarea în alte oraşe în care Clever operează. Aplicaţia va fi în curând disponibilă şi pentru pasageri, fiind necesar să o descarce din magazinele de aplicaţii ale Apple şi Google după lansarea oficială, potrivit sursei amintite.

Alţi jucători importanţi pe zona de mobilitate urbană, prezenţi în România, sunt Uber, Bolt şi Yango.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Trump și sfârșitul hegemoniei americane

de Joseph E. Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie A...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Scrisoare Deschisă adresată Guvernului României

În atenția: Prim-ministrului României, Ilie Bolojan Subiect: AEI solicită realizarea...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Populism pe prețul la motorină – rețeta sigură pentru un nou dezastru în România

Creșterea prețului la motorină este genul de șoc economic...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii