Economia românească, comparată cu o Dacia veche

Economia României crește peste potențial, fiind ca o Dacie veche care merge cu viteză în pantă, ajutată de vântul din spate, a declarat marți Csaba Balint, macroeconomic analys, OTP Bank Romania, într-o conferință de presă. ‘Acum este momentul să ne gândim. Muzica încă se aude. Vom ajunge la momentul în care cineva va bate la ușă, noi deschidem ușa și s-ar putea să fie acolo Regele nopții, poate cu o armată, poate și cu un balaur, n-aș putea să vă spun, dar în acest moment trebuie să facem niște rezerve, să ne pregătim pentru această întâlnire când în petrecere se bagă și Regele nopții. Soluția nu cred că este să schimbăm încă un Guvern. Nu ne ajută. Trebuie și altceva’, a spus Balint.

De asemenea, el a mai spus că economia României seamănă cu o Dacie care merge pe o pantă cu 140 kilometri pe oră. ‘Cam ăsta ar fi PIB-ul potențial, ce poate face o economie, ce poate conduce în condiții normale. Cu puțin noroc, cu ciocanul în portbagaj, pantă și vânt din spate am ajuns la 140 km/h. Tatăl meu nu știe. Dacia nu este construită pentru așa ceva. PIB-ul potențial arată că suntem peste 80-90 km la oră, a subliniat analistul economic.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Trump și sfârșitul hegemoniei americane

de Joseph E. Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie A...

Scrisoare Deschisă adresată Guvernului României

În atenția: Prim-ministrului României, Ilie Bolojan Subiect: AEI solicită realizarea...

Populism pe prețul la motorină – rețeta sigură pentru un nou dezastru în România

Creșterea prețului la motorină este genul de șoc economic...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii