Legea salarizării unitare mai trebuie lăsată la dospit. Guvernul a greșit calculele din prea mult optimism

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că salariile din Educație și cele din Sănătate nu vor crește potrivit calendarului stabilit și se vor face în trepte pe parcursul anului 2018.

Astfel, de la 1 ianuarie 2018, creșterea va fi de doar 25%, urmând ca de la 1 martie 2018 să fie acordată diferența. Varianta inițială prevedea ca primele majorări să fie aplicate de la 1 iulie 2017.

„De la 1 ianuarie 2018, toţi bugetarii vor avea o creştere a salariului brut de 25%, de la 1 martie încă 20% pentru profesori, care adăugat la creşterea de 25% înseamnă o creştere de 50%. Tot de la 1 martie, medicii şi asistenţii au creşteri de peste 100%, ajungând la nivelul grilei din 2022. Este varianta cu care noi vom intra în comisie”, a spus Ministrul Muncii, marţi, la Antena 3, potrivit Mediafax.

De vină pentru amânare ar fi fost amendamentele făcute în Parlament.

„Toate acestea calculate pe impact faţă de varianta iniţială a legii ne-au dus la situaţia în care să se mai amâne până la 1 martie creşteri la Educaţie şi la Sănătate, dar şi Sănătatea şi Educaţia vor intra cu creşteri de 25% chiar de la 1 ianuarie ca toţi ceilalţi bugetari. Aceasta este varianta cu care vom intra în comisie, domnul Viorel Ştefan nu a asistat la toată discuţia, noi am rămas cu secretarii de stat şi am calculat în continuare impactul pe buget”, a mai spus Olguţa Vasilescu.

Anunțul referitor la decalarea calendarului majorărilor din legea salarizării unitare a fost făcut după ce ministrul Muncii a avut o întrevedere cu ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan.

Comisia de muncă din Camera Deputaților trebuia să se reunească, marți dimineață, pentru a dat un ultim vot înainte ca proiectul legii salarizării să intre în plen. Ședința a fost amânată, însă, pe fondul discuțiilor legate de depășirea anvelopei de 32 de miliarde de lei, prevăzută pentru perioada 2017-2020.

Deputații din comisie ar fi trebuit să voteze raportul cu amendamente întocmit la legea salarizării unitare, astfel încât proiectul să fie pus pe ordinea de zi a plenului de miercuri.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Trump și sfârșitul hegemoniei americane

de Joseph E. Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie A...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Scrisoare Deschisă adresată Guvernului României

În atenția: Prim-ministrului României, Ilie Bolojan Subiect: AEI solicită realizarea...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Populism pe prețul la motorină – rețeta sigură pentru un nou dezastru în România

Creșterea prețului la motorină este genul de șoc economic...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii