Lidl scoate complet de la vânzare produsele de unică folosinţă

Începând cu 15 august, Lidl scoate complet de la vânzare produsele de plastic de unică folosinţă, cum ar fi pahare, farfurii adânci şi întinse, dar şi tacâmuri şi paie, şi testează alternative pentru pungile de la raioanele de legume şi fructe şi brutărie, informează compania, scrie Adevărul.ro.

Totodată, Lidl va începe în acest an testarea unei soluţii de tip sacoşă reutilizabilă pentru cântărirea şi transportul fructelor şi legumelor din Piaţa Lidl, dar şi a pungilor din plastic compostabil, analizând viabilitatea acestui material ca alternativă la plasticul subţire.

În 2018, compania a anunţat că îşi propune să reducă plasticul utilizat cu cel puţin 20%, până în 2025. De asemenea, demersurile se află în linie cu decizia Consiliului UE, de a interzice utilizarea articolelor din plastic de unică folosinţă, fiind asumate de Lidl în mod voluntar, înainte ca aceasta să intre în vigoare, în anul 2021.

În același timp, pe lângă măsurile interne pe care compania le ia pentru a reduce plasticul în magazinele sale, Lidl investeşte şi în programe de impact în domeniul protecţiei mediului, derulate de organizaţii non-profit. Cea mai recentă iniţiativă este “Cu apele curate”, lansată în această primăvară de Asociaţia MaiMultVerde, ce îşi propune să combată poluarea cu plastic a apelor Dunării. Proiectul include şi evaluarea şi revizuirea politicilor publice privind gestiunea deşeurilor din plastic, protejarea apelor sau educaţia pentru mediu cu implicarea autorităţilor române.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Angajatori de TOP București – epicentrul oportunităților de carieră pe 27–28 martie, la Sala Palatului

În cadrul celui mai mare târg de carieră, Angajatori de...

Materii prime critice: România poate trece de la periferie la relevanță

De Oana Ijdelea, Managing Partner, Ijdelea & Asociații Există resurse care...

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii