Prețul energiei electrice crește cu 8% pentru populație de la 1 iulie

Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici va crește cu 8% începând cu 1 iulie, conform unei hotărâri luate de către Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), transmite Agerpres.

ANRE a anunțat vineri că prețul final pentru populație la energie electrică, începând cu data de 1 iulie, va fi format dintr-un tarif reglementat de ANRE, ce reprezintă 10% din prețul total, și dintr-o componentă cu o pondere de 90% din acest preț, componentă ce reflectă prețul din piața liberă.

Totodată, ANRE anunță că acea componentă reglementată va înregistra o scădere de 5,16%, iar cea de piață va crește cu 8,53%.

„În domeniul energiei electrice, Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat Ordinul nr. 50/2017 privind modificarea tarifelor reglementate de energie electrică aplicate de furnizorii de ultimă instanță (FUI) clienților casnici care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate, prin care s-a decis scăderea cu 5,16% a tarifelor reglementate aplicate de FUI clienților casnici, începând cu data de 1 iulie 2017 și până la sfârșitul acestui an. Energia electrică furnizată la tarife reglementate reprezintă 10% din totalul energiei electrice furnizate la clienții casnici. Avizarea tarifelor de tip Componentă piață concurențială (CPC), cu modificări față de solicitările FUI, aplicabile, în trimestrul III, clienților finali casnici și noncasnici, beneficiari ai serviciului universal. Energia electrică furnizată la tarif CPC reprezintă 90% din consumul clienților casnici și este achiziționată de FUI exclusiv din piața concurențială, unde prețul energiei electrice a înregistrat o creștere cu 24% față de trimestrul II. În aceste condiții, deși FUI au propus creșteri cu 25% a acestor tarife, pe baza analizei realităților și tendințelor din piață, ANRE a considerat justificată o creștere medie la nivel național a tarifelor de tip CPC de 8,53%”, se precizează în comunicatul ANRE.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Trump și sfârșitul hegemoniei americane

de Joseph E. Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie A...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Scrisoare Deschisă adresată Guvernului României

În atenția: Prim-ministrului României, Ilie Bolojan Subiect: AEI solicită realizarea...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Populism pe prețul la motorină – rețeta sigură pentru un nou dezastru în România

Creșterea prețului la motorină este genul de șoc economic...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii