Prețul gazului a crescut

România continuă să fie ţara paradoxurilor. Deşi temperaturile cresc şi consumul de gaze scade, preţurile resursei cresc. Consumatorii casnici beneficiază de un preţ plafonat la gaze, în următorii trei ani, dar ei vor simţi scumpirile în toate celelalte preţuri, scrie Adevărul.ro.

Astfel, gazele din producţia internă au ajuns să coste pe bursa românească 95,86 lei/MWh, în aprilie, o scumpire de 6% faţă de luna martie, când resursa se vindea cu 90,61 lei MWh, arată datele Bursei Române de Mărfuri (BRM).

De asemenea, gazele au ajuns să coste la finalul primăverii aproape la fel ca în plină iarnă, când consumul era niveluri maxime ale anului. În decembrie preţul mediu al gazelor a fost de 96,35 lei/MWh, lună după care a început să se ieftinească, aşa cum era normal. În acelaşi timp, şi pe pieţele europene gazele sunt mult mai ieftine. Preţul mediu de tranzacţionare a gazelor la bursa de la Viena a fost de numai 81,79 lei MWh în aprilie, potrivit sursei citate.

România a importat în luna ianuarie a acestui an o cantitate de gaze naturale cu 55% mai mare decât în aceeaşi lună a anului trecut, la un preţ cu 37% mai mare, arată datele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Trump și sfârșitul hegemoniei americane

de Joseph E. Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie A...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Scrisoare Deschisă adresată Guvernului României

În atenția: Prim-ministrului României, Ilie Bolojan Subiect: AEI solicită realizarea...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Populism pe prețul la motorină – rețeta sigură pentru un nou dezastru în România

Creșterea prețului la motorină este genul de șoc economic...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii