România deține cea mai mare inflație din UE

România a avut, și în mai, cea mai mare creștere a prețurilor de consum din Uniunea Europeană, deși rata anuală a inflației a coborât la 4% luna trecută, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat.

De asemenea, inflația din România este urmată de cea din Ungaria, cu aproape 4%, și Letonia, cu 3,5%, conform Profit.ro. Cele mai mici creșteri de preț au fost în Cipru (0,2%) și Portugalia (0,3%). Mai este a cincea lună consecutivă în care România ocupă prima poziție în topul scumpirilor din UE. Până în aprilie, inflația anuală din România a urcat lună de lună.  Astfel, rata anuală a inflației în România a fost de 4,4% în aprilie, iar în primele trei luni ale anului creșterea prețurilor de consum s-a situat la 3,2%, 4% și 4,2%.

La nivelul zonei euro, inflația a fost de 1,2% luna trecută, în scădere semnificativă de la 1,7% în martie, coborând și mai mult sub ținta Băncii Centrale Europene, de aproape 2%. Inflația CORE, care exclude prețurile la energie, alimente, alcool și tutun, considerate puternic volatile, a fost de 1%, în scădere de la 1,4% în aprilie, potrivit sursei citate.

Eurostat calculează rata anuală a inflației ca variație a indicelui armonizat al prețurilor de consum (HICP) într-o lună, comparativ cu aceeași lună a anului precedent.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Angajatori de TOP București – epicentrul oportunităților de carieră pe 27–28 martie, la Sala Palatului

În cadrul celui mai mare târg de carieră, Angajatori de...

OUG-ul invizibil, mimarea acțiunii și evitarea responsabilității

Există momente în care statul intervine ferm, își asumă...

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii