Rusia își relansează industria aeronautică civilă cu lansarea unui concurent pentru B737 și A320

Primul avion de linie de mari dimensiuni fabricat în Rusia după dezmembrarea Uniunii Sovietice a efectuat cu succes zborul inaugural pe 28 aprilie. Irkut MC-21 concurează cu cele mai populare modele de aeronave din lume, Boeing 737 și Airbus A320.

Primul avion MC-21 a decolat duminică dimineața de pe aeroportul din Irkutsk, Siberia, aflat la 2.600 km depărtare de Moscova. Zborul inaugural a durat 30 de minute, iar timpul cărora a fost atinsă altitudinea de 1.000 metri. Pilotul șef de încercare, Oleg Kononenko, a declarat dup aterizare, că zborul s-a desfășurat normal, fără incidente.

De remarcat durata mică a zborului inaugural al lui MC-21, mai ales după ce China a prezentat în urmă cu aproximativ o săptămână un model propriu, din aceeași clasă, dar al cărui prim-zbor a durat mai mult de o oră, atingând o altitudine de trei mai mare.

MC-21 face parte din familia numeroasă a avioanelor cu fuzelaj îngust (narrow body) și care permite până la 6 scaune pe rând despărțite de un singur culoar de trecere (single-aisle). este programat să intre în exploatare comercială în cursul anului 2019.

Compania Irkut spune despre MC-21 că poate transporta 163 de pasageri în configurația clasică cu două clase și că va avea costuri de operare de la 12% până la 15% mai mici decât principalii competitori occidentali Airbus și Boeing. De asemenea, distanța maximă pe care poate zbura este de 6.400 km, caracteristică avioanelor scurt și mediu curier.

Irkut este o filială mai puțin cunoscută a conglomeratului industriei aerospațiale din Rusia, deținută de stat, United Aircraft Corporation, din care mai fac parte nume sonore precum MIG, Sukhoi, Ilyushin, Yakovlev, și Tupolev.

Până în iunie 2016 erau 175 comenzi ferme pentru achiziția acestui avion, marea majoritate din partea companiilor aviatice din Rusia care trebuie să înlocuiască vechile Tu-154, precum și alte modele occidentale, dar care se apropie de vârsta de pensionare.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Trump și sfârșitul hegemoniei americane

de Joseph E. Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie A...

Scrisoare Deschisă adresată Guvernului României

În atenția: Prim-ministrului României, Ilie Bolojan Subiect: AEI solicită realizarea...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Populism pe prețul la motorină – rețeta sigură pentru un nou dezastru în România

Creșterea prețului la motorină este genul de șoc economic...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Cele mai recente

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

„Tratamentul Bolojan”

de Daniel Apostol, analist economic și expert în politici publice România...

Trump anulează statul de drept și democrația din SUA

de Aziz Huq, Profesor de drept la Universitatea din Chicago Primul...

Criptomonedele, o oportunitate sau o amenințare?

de Jean Tirole, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie Fascinația pentru...

Va fi lăsat Sistemul Rezervelor Federale să-și îndeplinească rolul?

de Gary Gensler, Profesor practicant în economie globală, management și...

Jucând la ruletă viitorul dolarului

de Carmen M. Reinhart Profesor pentru sistemul financiar internațional în cadrul...

China și America trebuie să ia în serios riscurile generate de inteligența artificială

de Jake Sullivan, Profesor practicant în arta guvernării și ordinii mondiale...

Noul început al democrației în America Latină

de Enrique Krauze, Istoric, eseist, editor și redactor al publicației...

Articole relevante

Categorii