Tranzacțiile din imobiliare au scăzut în contextul COVID-19

Numărul tranzacțiilor imobiliare și-a continuat, în luna mai, scăderea abruptă începută în aprilie, de această dată fiind raportat un minus de 27,8%, comparativ cu luna mai a anului trecut, până la circa 32.000 de contracte, o urmare așteptată pe fondul restricțiilor impuse în timpul stării de urgență, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, analizate de Profit.ro.

De asemenea, cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna mai 2020, în București – 5.266, Ilfov – 3.838 și Cluj – 2.022. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Sălaj – 133, Covasna – 144 și Hunedoara – 234. Prima lună din acest an a început în creștere, cu peste 35.000 de contracte de vânzare-cumpărare semnate, un avans de 14,6% comparativ cu aceeași lună din 2019, potrivit sursei citate.

Totodată, în București sunt în pregătire zeci de ansambluri rezidențiale medii și mari, o dovadă a revenirii încrederii în piață, sentiment care s-a reflectat în volumul de vânzări de proprietăți din primul trimestru.

Anul trecut au fost încheiate circa 540.000 de tranzacții, cu 4,1% mai puține decât în 2018.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Trump și sfârșitul hegemoniei americane

de Joseph E. Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie A...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Scrisoare Deschisă adresată Guvernului României

În atenția: Prim-ministrului României, Ilie Bolojan Subiect: AEI solicită realizarea...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Populism pe prețul la motorină – rețeta sigură pentru un nou dezastru în România

Creșterea prețului la motorină este genul de șoc economic...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii