Grupul Cronos Med anunță deschiderea a două noi clinici în țară: Constanța și Timișoara

Grupul Cronos Med, rețeaua numărul 1 de chirurgie și dermatologie estetică din România, fondată de dr. Constantin Stan, anunță deschiderea a două noi clinici în țară, la Constanța și, respectiv, Timișoara. Ambele clinici le vor oferi, din această toamnă, pacienților, tratamente estetice minim invazive și chirurgicale, terapii corporale, dar și alte servicii realizate cu tehnologie de vârf.

„Cronos Med a intrat deja într-o etapă foarte importantă de dezvoltare, iar întregul proces are legătură cu cei peste 30 de ani de experiență pe care i-am petrecut în cabinet și în sala de operații. Mereu am fost direct interesat de dorințele pacienților, de felul în care și-ar dori să fie tratați, ascultați și consultați. Oamenii sunt cei mai importanți. Pentru ei construim, dezvoltăm, creăm. Salut viitorii pacienți Cronos Med, din Constanța și Timișoara, pe care îi asigur de toată competența echipelor noastre și cărora le urez bun-venit în marea familie Cronos Med.” Dr. Constantin Stan.

„În acest fel, cu deschiderea clinicilor de la Constanța și Timișoara, ajungem la un total de opt clinici, în șase orașe din România. Investițiile inițiale în aceste două clinici noi se ridică la peste 700.000 de euro.” Bogdan Drugă, CEO Cronos Med.

Achiziția face parte din planurile de extindere în oraşe-cheie a grupului Cronos Med în parteneriat cu fondul de private equity Morphosis Capital, parteneriat care are ca scop consolidarea poziţiei Cronos Med drept lider naţional în sectorul esteticii medicale.

Businessul Cronos Med a fost fondat în 1991 la Bacău, de chirurgul estetician Constantin Stan. În prezent, compania operează o reţea de centre medicale specializate în medicina estetică şi plastică, fiind una dintre cele mai extinse din România.

Cronos Med mai deţine clinici şi spitale la Bucureşti, Bacău, Iaşi și Brașov. Raportat la cifra de afaceri, grupul reprezintă cea mai mare reţea de clinici de estetică medicală din România.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Decuplarea de fondurile europene: risc sau oportunitate ratată?

Ștefan-Radu Oprea | Senator, membru al Comisiei pentru Politică...

Cum reconstruim o piață a energiei care să protejeze consumatorul fără să alunge investițiile

de Oana Ijdelea De câțiva ani, piața energiei din România...

România fără criterii

de Valeriu Ivan, analist CAPOS

Cum reconstruim o piață a energiei care să protejeze consumatorul fără să alunge investițiile

de Oana Ijdelea   De câțiva ani, piața energiei din România...

România ambițioasă vs România care se plafonează și pică

de Radu Magdin, CEO al Smartlink Communication

Cele mai recente

Ștefan Radu Oprea avertizează asupra degradării situației economice: România are nevoie de o strategie pentru competitivitate

Senatorul PSD Ștefan Radu Oprea a avertizat că economia României traversează o perioadă de deteriorare accelerată, invocând inflația ridicată, scăderea consumului, creșterea numărului de insolvențe și pierderea a peste 60.000 de locuri de muncă într-un an.

Ștefan Radu Oprea: Competitivitatea României trebuie să devină o prioritate strategică

Senatorul PSD Ștefan Radu Oprea a declarat că dezvoltarea competitivității economiei românești trebuie să reprezinte o prioritate strategică, anunțând continuarea dialogului dintre Partidul Social Democrat și reprezentanții mediului de afaceri.

Articole relevante

Categorii