spot_img
AcasăComunicateiTrade Integrated Systems încheie un parteneriat cu Autonom Equipment Lease pentru închirierea...


iTrade Integrated Systems încheie un parteneriat cu Autonom Equipment Lease pentru închirierea de produse electro-IT, cu ajutorul soluției de leasing operațional

București, 17 Decembrie 2021iTrade Integrated Systems, unul dintre cei mai mari furnizori B2B de produse Apple în România și Autonom Equipment Lease, parte a Autonom Group, anunță încheierea unui parteneriat, cu scopul de a facilita utilizarea echipamentelor electro-IT de către companii, prin intermediul serviciului de leasing operațional.

Acesta se adresează antreprenorilor care își doresc să acceseze mai ușor sau să reînnoiască echipamentele pentru angajați, fără să-și blocheze resursele de capital în achiziția de active.

Acest parteneriat întărește linia de business pe care vrem să o continuăm în următoarea perioadă. Companiile din România ajung tot mai mult să folosească metode de finanțare ca în Vest, pentru a-și eficientiza cash flow-ul și pentru a-și moderniza și actualiza instrumentele de muncă. Cifra de afaceri pe primul semestru a fost de peste 20 de milioane de lei, cu 7 milioane mai mult față de aceeași perioadă din 2020. Pentru serviciile de finanțare, cererile au crescut în 2021 cu aproximativ 40%”, a declarat Cristian Teodorescu, co-fondatorul iTrade.

„Ne bucurăm să începem acest parteneriat, deoarece ne dorim să contribuim la creșterea companiilor mici și mijlocii. Din ce în ce mai mulți antreprenori preferă serviciul de leasing operațional pentru utilizarea activelor necesare business-ului, în detrimentul achizițiilor. Închirierea echipamentelor reprezintă soluția optimă pentru un cash-flow previzibil, deoarece rata este fixă pe toată perioada contractuală (între 12 și 60 de luni), pentru deducerea integrală a ratei lunare și pentru a evita blocarea capitalului în active”, a declarat Mihaela Mihai, Manager Autonom Equipment Lease.

iTrade a avut o creștere de peste 50% a cifrei de afaceri, în primul semestru din 2021 față de anul precedent, o mare parte datorită avansului cererii de produse electro-IT premium accesate prin leasing operational. În topul preferințelor clienților au fost produsele Apple – telefoane, laptopuri, tablete, și accesorii. Serviciile suplimentare oferite, respectiv garanție extinsă, livrare rapidă, service, buy-back, asigurare, au cunoscut de asemenea o creștere spectaculoasă.

“În cazul leasingului operațional, avantajul este că firmele pot închiria echipamentele de care au nevoie pentru o perioadă cuprinsă între 1 și 5 ani, rata este deductibilă fiscal și pot fi schimbate cu o variantă îmbunătățiță. În România, cultura leasingului operațional pentru produsele electro-IT a prins un avans semnificativ de la începutul pandemiei, când toate companiile au fost nevoite să achiziționeze laptopuri pentru angajații care lucrează de acasă. Această cheltuială neprevăzută a fost o povară prea mare pentru multe firme, în special cele mici și mijlocii, și atunci au apelat la această soluție.  Companiile au realizat care le sunt beneficiile– e mai rentabil să închiriezi, costurile fiind deductibile. În urma acestui parteneriat, estimăm pentru anul următor o creștere de 25-30% pentru serviciile de leasing operațional”, a explicat Andrei Dumitrel, confondator iTrade. 

Despre iTrade Integrated Systems 

iTrade Integrated Systems este unul dintre cei mai relevanți distribuitori și furnizori B2B pentru produse și servicii electro-IT. Este unul din principalii distribuitori Apple în România, pentru B2B. Compania a fost fondată în anul 2012 de către Cristian Teodorescu și Andrei Dumitrel. Compania are în portofoliu peste 200 de clienți, companii din industrii precum telecomunicații, IT, dezvoltare software, bănci, pharma, FMCG.

Despre Autonom

Înființată în 2006 în Piatra Neamț de antreprenorii Marius și Dan Stefan, Autonom este un furnizor integrat de soluții de mobilitate și finanțare. Autonom operează o rețea unică de 46 de agenții cu sediul în peste 30 de orașe din România, Ungaria și Serbia. Grupul oferă un portofoliu diversificat de servicii atât pentru clienți corporate, cât și pentru clienți persoane fizice, incluzând închirieri de autoturisme pe termen scurt și mediu, leasing operațional, servicii de transferuri cu șofer, închiriere temporară de flote auto, gestionarea flotei, asistență rutieră, spălătorie auto, precum și închiriere de echipamente. În toate diviziile, Autonom are peste 500 de angajați și operează o flotă de peste 9.000 de mașini.





















RELATED ARTICLES