Piața de capital este o șansă mare pentru relansarea economică a României

0
27




București, 1 iulie 2020 – Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) a organizat cea de-a treia ediție a dezbaterilor ”Pulsul Pieței Financiare”. Care este contextul actual și care sunt perspectivele din acest an sunt două din subiectele de actualitate dezbătute de Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR cu invitații săi, specialiști din domeniul financiar, Cristian Popa CFA, Membru al Consiliul de Administrație BNR, Mihnea Bărbulescu, Membru al Consiliului de Administrație Erste Asset Management și Milan Prușan, Managing Director NN Investment Partners.

”E foarte important să ținem pulsul pieței financiare și să avem o viziune cât mai clară a realităților economice. Se vorbește tot mai mult despre relansarea economică, însă aceasta este posibilă doar cu suport financiar semnificativ. În ultima perioadă s-a pus foarte mare accent pe susținerea financiară din partea statului sau pe acordarea de credite bancare facile și cred este momentul să arătăm importanța surselor de finanțare provenite de pe piața de capital” este de părere Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR.

Piața de capital poate fi un motor puternic de creștere economică pentru România prin listarea companiilor la bursă, este una din concluziile dezbaterilor din cadrul evenimentului. ”Este nevoie ca statul să își aducă companiile la bursă și, astfel, să le maximizeze valoarea” a declarat Cristian Popa, Banca Națională a României. Piața de capital funcționează și se dezvoltă în ciuda situației pandemice, iar companiile de stat sau private ar putea să beneficieze de această oportunitate. Listarea companiilor la bursă reprezintă un pas mare și util pentru România, în special prin prisma strânsei interacțiuni dintre piața de capital și piața bancară. În situația actuală, în care finanțarea este vitală, companiile pot atrage credite de la bănci și capital de dezvoltare de pe piața de capital.

”Companiile românești trebuie să acceseze mai puternic piața de capital” afirmă Mihnea Bărbulescu, Erste Asset Management. Avem instrumente financiare – fondurile de investiții dornice să investească în companii, avem investitori care caută randamente mari însă ceea ce ne trebuie în acest moment sunt așteptări realiste din partea investitorilor și cerințe rezonabile din partea companiilor. ”Ceea ce faceți voi, ARIR, o armonizare a intereselor, este esențial pentru că o finanțare prin piața de capital este locul prin care România poate crește”.

”Încurajăm companiile să vină la bursă, încurajăm statul să facă un IPO chiar și într-un procent mai mic dintr-o companie unde deținerea e integrală” a declarat Milan Prușan, NN Investment Partners. Chiar dacă piața financiară arată evaluări mai scăzute în acest moment, în perioada următoare se vor simți îmbunătățiri, oportunități ce merită a fi fructificate la momentul respectiv.

Specialiștii prezenți la această ediție a evenimentului sunt optimiști, previzionând o revenire graduală, chiar dacă lentă, a economiei românești. Știri pozitive avem și când vorbim de cursul valutar, leul fiind cea mai stabilă monedă din Europa Centrală și Estică, pentru această perioadă. La nivel global, în perioada de vârf a pandemiei s-a înregistrat un nivel de economisire fără precedent după perioada interbelică, însă, începând cu luna mai s-a simțit o accelerare a investițiilor, semn că economiile țărilor afectate intră pe traiectoria relansării economice.

***

Despre Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR):

ARIR este o organizație non-guvernamentală și non-profit care a fost înființată cu scopul de oferi emitenților actuali și potențiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniștilor în relația cu investitorii (IR) și pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii și în guvernanță corporativă. A fost înființată în Noiembrie 2018 și are ca membri companii listate, companii cu potențial de a deveni companii listate, administratori de fonduri, profesioniști în relația cu investitorii, precum și consultanți. Membrii fondatori sunt Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Șerban, Cosmin Răduță și Tony Romani, în timp ce Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania și Transgaz s-au alăturat ca Membri Asociați, INNOVA Project Consulting și ENVISIA ca Membri Afiliați.

Urmăriți-ne pe LinkedIn, Facebook și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here