Ultima zi de mandat al Romaniei la Presedintia Consiliului UE

30 iunie 2019 -Astazi este ultima zi de mandat al Romaniei la Presedintia Consiliului UE, un mandat care a reprezentat un succes extraordinar si care a aratat capacitatea deosebită, valoarea, expertiza, ambitia si determinarea Romaniei de a fi un partener european serios, dedicat, implicat, activ si un promotor al valorilor si principiilor europene.
În domeniul economiei și societății digitale, Președinția Română a reușit să aducă o contribuție semnificativă politicilor și priorităților europene, atât din prisma priorităților curente, a abordării provocărilor prezente și viitoare dar și a viziunii strategice pentru viitor, astfel încât Europa să fie competitivă la nivel mondial.
În domeniul economiei și societății digitale, Președinția Română a finalizat două dosare esențiale pentru Piața Unică Digitală și pentru dezvoltarea economică a Europei (directiva privind datele deschise si reutilizarea informațiilor din sectorul public, Programul Europa Digitală), a obținut mandatul de negociere pentru dosarul privind centrele de competență în domeniul cyber, a avansat semnificativ propunerea de regulament ePrivacy, a adoptat propunerea de decizie privind WRC-19, a adoptat documentul de viziune politică și strategică – Concluziile Consiliului privind viitorul Europei cu un grad ridicat de digitalizare după 2020: „Stimularea competitivității digitale și economice în întreaga Uniune și a coeziunii digitale”, a adoptat Concluziile Consiliului privind capacitatea și capabilitățile de securitate cibernetică în UE,  a finalizat procesul de amendare a mandatului HWPCI în contextul Deciziei și regulamentului Consiliului privind măsuri restrictive de combatere a atacurilor cibernetice care reprezintă o amenințare la adresa Uniunii sau a statelor sale membre si a lansat discuții aprofundate privind 5G, inteligența artificială, mașinile conectate etc
Pe lângă succesele menționate mai sus, ceea ce mă face să fiu mândru de mandatul pe care Romania l-a avut pe parcursul celor 6 luni este calitatea și valoarea actelor și măsurilor adoptate care s-au bucurat de susținerea în unanimitate din partea statelor membre și de aprecierea actorilor europeni. Aceasta înseamnă că Președinția română și-a atins obiectivele nu numai din perspectiva numărului de dosare finalizate dar si prin capacitatea exemplară și nivelul ridicat de profesionalism de care a dat dovadă.
Nu în ultimul rând, aș vrea să urez succes colegilor finlandezi si in special ministrului pentru transport si comunicatii, doamnei Sanna Marin, careia, începând de maine, 1 iulie 2019, ii voi preda ştafeta Presedintiei Consiliului UE in domeniul digital.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Trump și sfârșitul hegemoniei americane

de Joseph E. Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie A...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Scrisoare Deschisă adresată Guvernului României

În atenția: Prim-ministrului României, Ilie Bolojan Subiect: AEI solicită realizarea...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Populism pe prețul la motorină – rețeta sigură pentru un nou dezastru în România

Creșterea prețului la motorină este genul de șoc economic...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii