VERTIK și Kidprenor inițiază un studiu național în rândul părinților referitor la dobândirea competențelor antreprenoriale și financiare de către copii

Grupul de inițiativă în politici publice VERTIK pentru Viitor și Kidprenor, un program de educație antreprenorială și financiară pentru copii, realizează un studiu național cu privire la pregătirea copiilor pentru viață prin activități practice școlare și extrașcolare din copilărie, cu accent pe importanța dobândirii competențelor antreprenoriale și financiare.

Nevoia studiului vine ca urmare a dezbaterii publice organizate în 31 mai, sub denumirea ”Copil învățat sau copil pregătit pentru viață”, și a dialogului inițiat cu Ministerul Educației la care au participat secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, Sorin Ion, consilier ministru, Radu Szekely și președinta VERTIK, Daniela Șerban.

Daniela Șerban, Inițiator și Președinte VERTIK pentru Viitor: „Un chestionar realizat de către VERTIK în rândul a 100 de părinți în primăvara acestui an ne-a arătat că aproape orice copil până la vârsta de zece ani a avut curiozități legate de bani și cum îi poți administra. Tot atunci, considerăm noi, se formează primele obiceiuri financiare. De aceea avem nevoie de introducerea acestor noțiuni de educație antreprenorială și financiară încă din ciclul primar predate într-un format accesibil vârstei.”

În condițiile în care România se află pe ultimul loc în Europa când vine vorba de educația financiară și numai 22% dintre români sunt alfabetizați financiar, trebuie să existe un efort susținut din partea noastră și a instituțiilor abilitate pentru a contribui din timp la deprinderea obiceiurilor sănătoase și pregătirea copiilor pentru viață. Întregul proces trebuie să fie efectuat într-o relație strânsă formatori – învățători – părinți, pornind de la un ghid de lucru și un plan eficient de îndrumare și învățare practică pentru copii, adaptat vârstei.

Valentin Maior, Co-fondator Kidprenor: ,,Prin joacă și acces la educație timpurie, putem contribui semnificativ la dezvoltarea și susținerea unei generații noi, încrezătoare în forțele proprii, care trebuie să aibă acces la un set de instrumente de lucru noi, adaptate la societatea din ce în ce mai competitivă. Este esențial să sprijinim copiii pentru a dezvolta abilități competitive, care se traduc în a îi învăța să se orienteze către identificarea de soluții, să lucreze în echipă și să se raportează corect la eșec.’’

Studiul este realizat de Reveal Marketing Research, prin metoda CAWI (computer assisted web interviews) pe un eșantion de 800 respondenți, la nivel național, urban, în rândul utilizatorilor de internet. Partenerii VERTIK și Kidprenor în acest proiect sunt eMAG și Simon&Partners Real Estate Advisors.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Educația suferindă din România vs. Educația finlandeză

de  Andrei Apostol‑Birzu   Educația din România nu a fost niciodată...

Paradoxul Fundamental: între ambiția climatică și realitatea din teren

De Oana Ijdelea Cu un amestec de curaj și hybris,...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

LUMEA SE REMODELEAZĂ! CE FACE ROMÂNIA?

Lumea se remodelează. Fenomenul de remodelare cu manifestare mondo- globală...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii