spot_img
AcasăComunicateCEC Bank continuă să raporteze rezultate solide în contextul pandemiei COVID-19


CEC Bank continuă să raporteze rezultate solide în contextul pandemiei COVID-19

CEC Bank continuă să raporteze rezultate solide în ciuda contextului economic actual. Astfel, după primele nouă luni ale anului, CEC Bank înregistrează un profit net de 274,2 milioane de lei.

Profitul la nouă luni, conform rezultatelor preliminare neauditate, este peste nivelul bugetat și contribuie la consolidarea băncii: rata fondurilor proprii totale este de 24,91%, semnificativ peste nivelul cerinței globale de capital (OCR), în timp ce lichiditatea imediată este la un nivel confortabil, de 44,31%, situându-se cu mult peste limita minimă de 35% stabilita conform reglementarilor interne, asociata unui profil de risc scăzut.

Evoluția rezultatelor CEC Bank este încurajatoare, în contextul unui mediu caracterizat de incertitudine și un nivel redus al dobânzilor. Am reușit să creștem în toate zonele de activitate și continuăm să implementăm strategia de modernizare a băncii. CEC Bank își adaptează modelul de business, urmărind digitalizarea serviciilor și diversificarea surselor de venit, prin creșterea ponderii veniturilor din comisioane și operațiuni”, a declarat Bogdan Neacșu, director general al CEC Bank.

De la începutul anului, CEC Bank a implementat o serie de proiecte în direcția digitalizării serviciilor bancare: a demarat un amplu program de investiții pentru înlocuirea flotei de bancomate cu echipamente de ultimă generație, a lansat CEC_IN, un flux care permite deschiderea online de conturi, a lansat Apple Pay și Google Pay și a adus îmbunătățiri serviciilor de mobile și internet banking. De asemenea, în contextul pandemiei COVID-19, banca a implementat măsurile necesare pentru a proteja sănătatea clienților și salariaților săi, dar și măsuri de sprijinire a mediului de afaceri și a economiei reale.

Profitul net raportat de CEC Bank în primele nouă luni din 2020 a fost de 274,2 milioane de lei. Rezultatul a fost afectat în principal de majorarea cheltuielilor  nete cu provizioanele  aferente creditelor, până la nivelul de 221,4 mil. lei la sfârșitul lunii septembrie 2020 (cu 110 milioane lei peste nivelul din perioada similară din 2019), precum  și de ajustările  nete negative,  în valoare de circa 43 de milioane de lei, generate de modificările clauzelor contractuale în vigoare, în special ca urmare a modificării condițiilor contractuale prin amânarea la plata a ratelor de credit. În contextul economic actual, Banca estimează că și în ultima parte a anului va înregistra o majorare a  provizioanelor aferente creditelor.

CEC Bank a înregistrat venituri nete din dobânzi în valoare de 832,3 milioane de lei, nivel apropiat de cel din perioada similară a anului trecut, într-un context caracterizat de reducerea dobânzilor. Pe piața interbancară, media ratelor ROBOR la 3 luni a scăzut de la 3,16% în primele nouă luni din 2019, la 2,49% în perioada ianuarie-septembrie 2020. Veniturile nete din comisioane au crescut cu circa 6%, ajungând la 190,9 milioane de lei, pe fondul creșterii volumului de operațiuni.

Activele totale ale CEC Bank au urcat la 37,5 miliarde de lei, cu un plus de peste 14% de la începutul anului. Portofoliul de credite acordate clientelei, la valoare brută s-a majorat cu circa 9%, cu ritmuri de creștere aproximativ egale pe segmentele persoane fizice și companii. În cazul companiilor, împrumuturile acordate în cadrul programelor guvernamentale au înregistrat cea mai mare creștere (+762,6 milioane de lei), programul IMM Invest jucând un rol esențial. CEC Bank a primit până în prezent peste 4.600 de solicitări în cadrul acestui program, din care peste 1.200 au fost aprobate, iar alte 1.500 sunt în diferite etape de analiză. Pe segmentul persoanelor fizice, cea mai mare creștere s-a înregistrat pe segmentul creditelor pentru locuințe  (23%), soldul acestora crescând cu circa 420 de milioane de lei de la începutul anului.

Depozitele atrase de la clienți au crescut cu circa 12% de la începutul anului, la 31,1 miliarde de lei. Pe segmentul persoanelor fizice, creșterea a fost de 8,3%, iar pe segmentul segmentul persoanelor juridice, de peste 23%.

























RELATED ARTICLES