Construirea unei Uniuni Europene a sănătății: O pregătire și un răspuns în caz de criză mai puternice pentru Europa

0
6

Comisia Europeană ia primele măsuri în vederea construirii Uniunii Europene a sănătății, anunțată de președinta von der Leyen în discursul ei privind starea Uniunii. Comisia prezintă o serie de propuneri pentru consolidarea cadrului de securitate sanitară al UE și pentru consolidarea pregătirii pentru situații de criză și a rolului de răspuns al principalelor agenții ale UE. Pentru a intensifica lupta împotriva pandemiei de COVID-19 și pentru a face față urgențelor sanitare viitoare este necesară o mai bună coordonare la nivelul UE. Pe baza învățămintelor desprinse din criza actuală, propunerile de astăzi vor asigura o pregătire mai bună și un răspuns mai puternic în timpul crizelor sanitare actuale și viitoare.

11/11/2020

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Scopul nostru este protejarea sănătății tuturor cetățenilor europeni. Pandemia cauzată de noul coronavirus a evidențiat necesitatea unei mai bune coordonări în cadrul UE, a unor sisteme de sănătate mai reziliente și a unei mai bune pregătiri pentru crize viitoare. Schimbăm modul în care abordăm amenințările transfrontaliere la adresa sănătății. Astăzi începem să construim o Uniune Europeană a sănătății, pentru a proteja cetățenii printr-o asistență medicală de înaltă calitate în situație de criză și pentru a pregăti Uniunea și statele sale membre să prevină și să gestioneze urgențele sanitare care afectează întreaga Europă.”

Vicepreședintele pentru promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas, a declarat: „Astăzi, facem un pas important și semnificativ în direcția unei veritabile Uniuni a sănătății. Consolidăm conducerea noastră comună în situație de criză pentru a ne pregăti și a răspunde la amenințările transfrontaliere grave la adresa sănătății. Agențiile UE trebuie să fie dotate cu mandate mai ferme pentru a proteja mai bine cetățenii UE. Pentru a combate pandemia de COVID-19 și viitoarele situații de urgență sanitară, singura cale de urmat este coordonarea sporită și utilizarea unor instrumente mai eficiente la nivelul UE

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Sănătatea este mai mult decât oricând o preocupare esențială a cetățenilor noștri. Pe timp de criză, cetățenii se așteaptă în mod îndreptățit ca UE să își asume un rol mai activ. Astăzi, consolidăm bazele unei UE mai sigure, mai bine pregătite și mai reziliente în domeniul sănătății. Aceasta va fi o schimbare semnificativă a capacității de a răspunde în mod colectiv. Uniunea Europeană a sănătății înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât pregătirea pentru a face față împreună amenințărilor comune la adresa sănătății, acționând ca o veritabilă Uniune. Trebuie să o realizăm pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor noștri.

Propunerile de astăzi se concentrează pe modernizarea cadrului juridic actual privind amenințările transfrontaliere grave la adresa sănătății, precum și pe consolidarea pregătirii pentru situații de criză și a rolului de răspuns al principalelor agenții ale UE în domeniu și anume, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).

Un cadru al UE mai solid pentru securitatea sanitară

Pentru a crea un mandat mai solid pentru coordonarea realizată de Comisie și agențiile UE, Comisia propune astăzi un nou Regulament privind amenințările transfrontaliere grave la adresa sănătății. Noul cadru:

  • Va consolida nivelul de pregătire: vor fi elaborate, la nivelul UE, planuri și recomandări de pregătire pentru situații de criză în domeniul sănătății și în caz de pandemie, care vor viza adoptarea planurilor la nivel național, combinate cu cadre cuprinzătoare și transparente pentru raportare și auditare. Pregătirea planurilor naționale ar fi sprijinită de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor și de alte agenții ale UE. Planurile vor fi auditate și supuse unor teste de stres de către Comisie și de către agențiile UE.
  • Va consolida supravegherea: un sistem de supraveghere integrat și consolidat va fi creat la nivelul UE, utilizând inteligența artificială și alte mijloace tehnologice avansate.
  • Îmbunătățirea raportării datelor: statele membre vor avea obligația să își intensifice raportarea indicatorilor sistemelor de sănătate (de exemplu, disponibilitatea paturilor de spital, capacitatea de tratament specializat și de terapie intensivă, numărul de membri ai personalului cu pregătire medicală etc.).
  • Declararea unei situații de urgență la nivelul UE ar declanșa o coordonare sporită și ar permite crearea, constituirea de rezerve și achiziționarea de produse relevante în situații de criză.

Agenții ale UE mai puternice și mai funcționale

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor și Agenția Europeană pentru Medicamente au fost în prima linie a activității UE de contracarare a pandemiei de COVID-19 încă de la izbucnirea ei. Cu toate acestea, pandemia de COVID-19 a arătat că ambele agenții trebuie să fie consolidate și dotate cu mandate mai ferme pentru a proteja mai bine cetățenii UE și a combate amenințările transfrontaliere la adresa sănătății.

Mandatul ECDC va fi consolidat astfel încât să poată sprijini Comisia și statele membre în următoarele domenii:

  • supravegherea epidemiologică prin intermediul unor sisteme integrate care să permită supravegherea în timp real
  • planificarea pregătirii și răspunsului, raportarea și auditarea
  • punerea la dispoziție a unor recomandări și opțiuni privind gestionarea riscurilor
  • capacitatea de a mobiliza și de a desfășura în teren grupuri operative ale UE de asistență medicală pentru a sprijini răspunsul local în state membre
  • construirea unei rețele de laboratoare de referință ale UE și a unei rețele de substanțe de origine umană

Mandatul Agenției Europene pentru Medicamente va fi consolidat astfel încât să faciliteze un răspuns coordonat la nivelul Uniunii în caz de crize sanitare prin:

  • monitorizarea și atenuarea riscului de penurie de medicamente și de dispozitive medicale de importanță majoră
  • acordarea de consiliere științifică privind medicamentele care ar putea avea potențialul de a trata, a preveni sau a diagnostica bolile care cauzează respectivele crize
  • coordonarea studiilor pentru monitorizarea eficacității și a siguranței vaccinurilor
  • coordonarea trialurilor clinice.

De asemenea, Comisia prezintă astăzi principalele elemente ale viitoarei Autorități pentru răspuns în situații de urgență sanitară (Health Emergency Response Authority – HERA), care urmează să fie propusă până la sfârșitul anului 2021. O astfel de structură ar fi un element nou important de sprijinire a unui răspuns mai bun al UE la amenințările transfrontaliere la adresa sănătății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here