Contul curent al balanței de plăți a înregistrat, după primele cinci luni ale anului curent , un deficit de 2.306 milioane euro, adică 1,56% din PIB estimat pentru 2019 (217,5 miliarde euro), potrivit Curs de guvernare.
Majorarea soldului negativ faţă de aceeaşi perioadă din 2018 a fost de 837 milioane euro, respectiv 33% creştere procentuală.
Expandarea cu circa 30% a deficitului pe partea de bunuri a fost în foarte mică măsură compensată de avansul soldului pozitiv pe segmentul de servicii (+3,6%). Din păcate, pe segmentul combinat de bunuri şi servicii creşterea deficitului a fost de +84% ( de la -1.615 milioane euro la -2.975 milioane euro), potrivit sursei citate.
Creşterile consemnate pe soldurile pozitive la serviciile de transport (+248 milioane euro) şi la serviciile de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor (+99 milioane euro) au rămas puţin semnificative în context.
Datoria externă totală a mai crescut cu aproape o jumătate de milliard de euro şi a ajuns la 103.526 milioane euro. Ceva mai mult de o treime din această creştere s-a regăsit în datoria externă pe termen mediu şi lung, care s-a apropiat de 70 miliarde de euro, iar 64% s-au văzut în creşterea datoriei pe termen scurt cam de la 31,5 miliarde euro la 34 miliarde euro.
Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung, a fost de 19,5%, sub nivelul de 21,2% consemnat în anul 2018 (valoare, la rândul ei, mai mica decât cea de circa 25% de la finele lui 2017).