spot_img
AcasăComunicateEste cel mai bun moment pentru privatizarea companiilor de stat


Este cel mai bun moment pentru privatizarea companiilor de stat

Argumentul ”nu ne vindem țara” nu ține pentru că în primul rând putem să o cumpărăm chiar noi românii.

București, 26 martie 2021 – Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) a organizat dezbaterea ”Pulsul Pieței Financiare” în care cei mai buni specialiști din piața financiară au aduse argumente pentru privatizarea companiilor de stat. Printre acestea se numără posibilitatea ca românii să cumpere companiile de stat, îmbunătățirea modului de guvernare a companiilor de stat, precum și oportunitatea ca fondurile de pensii locale să investească pe piața locală, în noi companii. Piața de capital se dezvoltă, așteaptă emitenți noi și este important să privatizăm prin bursă companiile deținute de stat, inclusiv băncile.

Cristian Popa, CFA, Membru Consiliul de Administrație, BNR:

Cred că este cel mai bun moment pentru stat să listeze companiile la bursă. Argumentul ”nu ne vindem țara” nu ține pentru că în primul rând putem să o cumpărăm chiar noi românii. Sunt 7 milioane de români care așteaptă să investească la bursă prin intermediul fondurilor de pensii private, avem fondurile mutuale și o comunitate din ce în ce mai activă de investitori individuali. Nici argumentul ”nu ne vindem țara pe nimic” nu ține pentru că Bursa de Valori București este la maxime istorice. Eu mă întreb: aceste companii au făcut toate investițiile și nu mai au nevoie de bani, au făcut totul în România și nu mai au nevoie de capital? Eu personal susțin și listarea băncilor de stat. Este mai bine să fie listate întrucât gradul de transparență este mai mare, se pune accent pe guvernanță. Cred că Parlamentul va decide înțelept și va anula legea care interzice listarea companiilor de stat la bursă.”

Daniela Șerban, Președinte & Co-fondator ARIR:

”În acest moment banii românilor nu sunt folosiți la randament maxim și este nevoie de o  piața de capital mai mare și diversificată. Se remarcă o efervescență a companiilor mici venite pe sistemul alternativ de tranzacționare – AeRO. Ținând cont că indicele BET se află la maxime istorice ar fi un moment bun și pentru listarea a companiilor de stat. Astfel se va încuraja totodată transparentizarea acestora, implementarea principiilor de guvernanță corporativă și crearea unei piețe mai competitive.”

Dragoș Manolescu, CFA, Director General Adjunct, OTP Asset Management:

”Susțin că ar trebui să vedem băncile de stat, în frunte cu CEC, listate la bursă, și chiar RAPPS ar putea fi listat la bursă, ar fi cel mai mare fond de imobiliare din România. Privatizarea companiilor de stat nu înseamnă vânzare pentru că statul rămâne majoritar, în schimb listarea înseamnă transparență. Este poate cel mai bun moment pentru privatizare pentru că trendul european de ESG (Environmental, Social, Governance) capătă o importanță tot mai mare. Statul trebuie să vină cu proiecte în zona de guvernanță corporativă.  Spre exemplu toți membrii consiliilor de administrație să fie aleși în același timp, cu mandate de 4 ani, să existe vot cumulativ. Companiile cu scor mare de guvernanță corporativă sunt evaluate mai sus de către piață.”

Andreea Pipernea, CEO NN Pensii:

”Din punctul de vedere al investițiilor la bursă, fondurile de pensii au anumite limite legale, cum ar fi cea de deținere într-o companie. Aceste limite vor începe să fie atinse gradual, moment în care fondurile de pensii vor fi, practic, obligate să investească din ce în ce mai mult în afara țării. Ar fi preferabil ca aceste fluxuri să fie preponderent capturate de către companiile noastre locale, să folosim capitalul autohton în folosul economiei reale, decât să creștem ponderea investițiilor în alte piețe mai mult decât se impune din rațiuni de lichiditate și diversificare.”

Aurel Bernat, CEO BT Asset Management:

„Când vorbim despre listarea companiilor de stat la bursă vorbim despre un lucru firesc și nu despre un moment de oportunitate. Ca o economie să devină performantă are nevoie de competitivitate, iar aceasta se vede foarte bine în piețele în care vine un terț și te evaluează. Trebuie să vorbim despre listarea companiilor la bursă, fie că sunt de stat, fie că vin din zona privată, uitându-ne în special la sursele de finanțare actuale – majoritatea sunt finanțări bancare. Cred că este un moment favorabil să atragem această lichiditate a oricărui investitor din piață către creșterea companiilor. Pentru stat este ca un “sell și lease back” pentru că el își vinde o deținere și încasează o anumită sumă pe care o poate folosi în alte proiecte.”





















RELATED ARTICLES