Întâlnirile JTI, la întâlnirea cu viitorul

0
8

„Astăzi ne aflăm la o răscruce de drumuri. Uitându-ne în urmă, putem aminti nume mari, invitați ai Întâlnirilor JTI, care au făcut istorie. Bejart Ballet, Nacho Duato, Sylvie Guillem, Mats Ek, Martha Graham Dance Company, Noism sunt doar câțiva dintre oaspeții noștri. Avem acum privilegiul, la aniversarea de 20 de ani a Întâlnirilor JTI, să ne întâlnim cu viitorul, pentru că acești tineri urmează să danseze în mari companii. Suntem norocoși că îi putem vedea în această seară, la începutul devenirii lor artistice”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria, la conferința de presă în cadrul căreia au fost anunțati invitații din acest an ai Întâlnirilor JTI, și anume IT Dansa, compania de dans a Institutului de Teatru din Barcelona.

Cei mai talentați dansatori ai Institutului de Teatru spaniol prezintă în această seară, la ora 20:00, pe scena Teatrul Național București, trei momente coregrafice, aparținând unor importanți coregrafi contemporani: Whim (Capriciu) de Alexander Ekman, In Memoriam de Sidi Larbi Cherkaoui și The Prom (Balul) de Lorena Nogal.

 

„IT Dansa este singurul institut de dans contemporan din Spania, unde se înscriu dansatori care au absolvit deja o școală de dans. Ei sunt formați din punct de vedere tehnic, dar au nevoie de experiența pe care le-o oferim noi pentru a deveni artiști compleți. Îi ajutăm să-și descopere personalitatea, stilul, să se obișnuiască cu scena. Le oferim libertatea de a fi ceea ce își doresc să devină. Dansatorul nu e doar o persoană care execută mișcarea în spațiu, ci e un interpret. Trebuie să înțeleagă și să transmită emoții. De aceea, au nevoie să afle cine sunt cu adevărat, să se exploreze pe ei înșiși, să-și descopere gândurile, imaginația, așteptările. Publicul ne oferă timpul lui, iar noi trebuie să îi oferim bucurie și frumusețe”, a declarat Catherine Allard, director artistic al IT Dansa.

Compania acceptă doar coregrafiile care servesc demersului pedagogic al acestei explorări și deveniri. IT Dansa este de fapt un Institut de Artele Spectacolului, nu doar de dans contemporan, pentru că include cursuri de scenografie, sunet, lumini, teatru. Cursanții vin la Barcelona din toată lumea – anual, candidează aproximativ 200 de tineri.

 

„Cred că dansul transcende și comunică. Dansatorul se golește pe sine ca să poată simți și transmite emoții și stări complexe. Trebuie să ții cont de integralitatea piesei, dar și să aduci ceva profund original. Este vorba despre o descoperire permanentă. E un privilegiu să fiu la IT Dansa- colegii, profesorii, mari coregrafi cu care lucrăm ne îmbogățesc”, a declarat Venetia Jia Yee Lim din Singapore, al cărei vis e să danseze la Nederlands Dance Theater (Olanda).

 

„Nu sunt speriat de viitor. Sunt sigurcăîmivoigăsilocul, căvoi fi pe zicetrecemai bun, maiputernic, căvoicăpătaîncredereîn mine dupăacești ani de reflecție, de căutare. E esențialpentru un artist să-șicunoascăpotențialul”, a declaratGaiska Morales, din ȚaraBascilor.

 

Gilda Lazăr a propus IT Dansa ca una dintre lucrările coregrafice pe care să le interpreteze dansatorii companiei să aparțină lui Gigi Căciuleanu, cel mai important coregraf român la ora actuală. De altfel, Catherine Allard și-a amintit de perioada în care a participat la cursurile susținute de Căciuleanu.

 

Reprezentantul JTI și-a exprimat de asemenea speranța că Întâlnirile JTI se află pe calea către viitor, și că vor continua să aducă în România nume mari și premiere de poveste. „După cum știți, în momentul de față se discută în comisiile Camerei Deputaților un proiect de lege care prevede interzicerea oricărei sponsorizări de către companiile de tutun. Zeci de personalități din lumea culturală  se opun acestui proiect, printr-o scrisoare oficială în care fac apel la luciditate și echilibru”, a precizat Gilda Lazăr.

„Îmi doresc foarte mult să ne vedem și la anul și să dăruim publicului din România o nouă Întâlnire cu frumusețea, cu arta, grația și desăvârșirea, cu dansul la superlativ”, a încheiat directorul JTI.

 

Parteneri media ai Întâlnirilor JTI: TVR1, Radio România Cultural, Șapte Seri, RFI, Accente, Blitz TV, Amos News, Webcultura.

 

Inaugurate în anul 2000, de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI  au găzduit dansatori, coregrafi și trupe de balet celebre: Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company, Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke și Dominique Mercy, în 2017 „Noism”, cea mai importantă companie de dans contemporan din Japonia, în 2018 compania de dans „Martha Graham”, iar în 2019 compania IT Dansa, din cadrul Institutului de Teatru din Barcelona. JTI a investit, de-a lungul anilor, în acest eveniment devenit un brand cultural național pentru dansul contemporan circa trei milioane de euro. Evenimentul este organizat și în acest an de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here