Întrebarea de trilioane de euro a UE de Georg E. Riekeles și Philipp Lausberg

0
13
















BRUXELLES – Invazia Ucrainei de către Rusia a aruncat Uniunea Europeană într-o nouă criză economică și politică în plină desfășurare. Dar, în timp ce războiul este cauza imediată a creșterii prețurilor la gaz, combustibil și electricitate, rădăcinile durerii actuale a Europei sunt mult mai adânci. Vulnerabilitățile sistemului energetic european sunt evidente cel puțin din 2008 încoace. Însă UE a fost prea lentă pentru a răspunde, nereușind să ia măsurile necesare pentru a asigura o mai mare rezistență.

Epoca noastră actuală de „permacriză” subliniază necesitatea ca Europa să răspundă mai rapid și mai decisiv la șocuri. În ultimele luni, guvernele europene și-au redus semnificativ dependența de importurile de gaze rusești, care au scăzut de la 45% din total anul trecut, la doar 5-6% în prezent. Dar înlocuirea importurilor rusești nu este suficientă; Europa trebuie, de asemenea, să reducă consumul. Pentru a compensa impactul sever asupra statelor membre, gospodăriilor și industriei, sunt necesare mecanisme de solidaritate la nivelul UE.

Până acum, astfel de eforturi au fost slabe. Mult criticatul pachet de salvare de 200 de miliarde de euro (201 de miliarde de dolari) al Germaniei, care urmărește să protejeze companiile și gospodăriile de creșterea vertiginoasă a prețurilor la energie, este un prim exemplu al atitudinii predominante de a defila de unul singur. Încercarea Germaniei de a obține un avantaj competitiv față de vecinii săi poate declanșa o cursă de subvenții care ar putea crește și mai mult prețurile energiei. Având în vedere interdependența statelor membre ale UE și a economiilor din zona euro, această fragmentare este toxică din punct de vedere economic și politic.

Europa s-a confruntat cu o amenințare similară la adresa coeziunii, stabilității și prosperității sale în timpul crizei datoriilor suverane din 2010-2012. Atunci, ca și acum, guvernele europene erau foarte îndatorate și constrânse din punct de vedere fiscal. În vara anului 2012, președintele de atunci al BCE, Mario Draghi a salvat moneda euro, angajându-se să facă „orice este nevoie”, inclusiv achiziții „nelimitate” de obligațiuni guvernamentale. Însă astăzi inflația în creștere a limitat sever capacitatea BCE de a răspunde la criza actuală într-o manieră la fel de agresivă.

În lunile următoare, liderii UE vor dezbate propunerile recente ale Comisiei Europene pentru o revizuire a guvernanței economice a Europei. Dezbaterea pare tehnică, dar este un test politic definitoriu. Guvernele se confruntă cu sarcina descurajantă de a asigura sustenabilitatea fiscală națională prin creșteri de taxe și reduceri de cheltuieli, permițând în același timp măsuri economice în timpul războiului și facilitând investițiile viitoare. O socoteală este limpede: nu există nicio modalitate de a atinge aceste obiective simultan, altfel decât la nivelul UE.

Productivitatea europeană a scăzut din anii 1990, coincidând în mod remarcabil cu dezvoltarea pieței unice a UE și a regulilor bugetare ale Pactului de stabilitate și creștere. Deși nu există o explicație unică pentru acest lucru, decalajul dintre Europa și Statele Unite sugerează că scăderea productivității UE poate reflecta contribuții mai mici la creștere din partea investițiilor în tehnologie și inovare. De la sfârșitul Războiului Rece, factorii de decizie europeni s-au concentrat pe crearea unor condiții de concurență echitabile prin dereglementarea piețelor și armonizarea standardelor și politicilor. Deși au fost adesea încălcate, limitele datoriei și deficitului au redus cheltuielile naționale și au restrâns disponibilitatea guvernelor de a întreprinde proiecte ambițioase pe termen lung. UE nu s-a grăbit să umple acest vid strategic, preferând să acționeze ca un arbitru de piață decât să dezvolte o viziune comună sau o politică industrială.

Economia emergentă din timpul războiului și escaladarea rivalității dintre SUA și China au agravat slăbiciunea industrială a UE. Pe măsură ce americanii și chinezii luptă pentru controlul tehnologiilor critice și lanțurilor valorice, Europa se confruntă cu lacune masive de investiții care îi împiedică tranziția către energie curată și adoptarea inteligenței artificiale și a altor tehnologii fundamentale. În prezent, nici bugetul anual de 160-180 de miliarde de euro al UE și nici inițiativele de împrumut precum InvestEU nu pot asigura amploarea schimbării de care are nevoie Europa. Facilitatea de redresare și reziliență din 2021, care și-a propus să atenueze cele mai grave efecte ale pandemiei de COVID-19 prin acordarea de 338 de miliarde euro în granturi și 385,8 miliarde euro în împrumuturi, are o “putere de foc” mai mare. Dar este un instrument unic, majoritatea fiind deja legată de diferite planuri naționale post-pandemie.

Europa se confruntă cu o triplă provocare. Pentru a crește solidaritatea la nivelul UE, pentru a încuraja investițiile și pentru a consolida securitatea economică, propunem ca UE să stabilească un nou mecanism de finanțare de 1 trilion de euro bazat pe capacitatea fiscală permanentă. Această nouă facilitate ar putea fi finanțată printr-o schemă comună de împrumut a UE și construită pe trei piloni principali: reziliență, suveranitate și geopolitică. Un fond de urgență ar oferi o “putere de foc” financiară rapidă în timpul crizelor. În contextul actual, ar putea oferi granturi și împrumuturi statelor membre cele mai afectate de creșterea costurilor la energie. Dar un astfel de fond ar putea sprijini și investiții esențiale pentru a accelera tranziția către energie regenerabilă, cum ar fi energia eoliană din Marea Nordului.

Un fond de suveranitate ar încerca să stimuleze dezvoltarea tehnologică și industrială a Europei prin sprijinirea parteneriatelor public-privat și a alianțelor industriale. O modalitate de a face acest lucru este să luăm poziții de capital cu risc ridicat și cu recompense ridicate în ecosistemele de startup-uri europene care trebuie să se extindă în domenii precum biotehnologia și calculul cuantic.

Al treilea pilon al acestui mecanism de finanțare propus ar ajuta UE să-și urmărească interesele geopolitice prin furnizarea de resurse esențiale pentru reconstrucția Ucrainei și pentru promovarea integrării acesteia în Uniune. Dar ar direcționa și fonduri către inițiative precum Global Gateway – răspunsul Europei la Inițiativa Belt and Road a Chinei – care își propune să investească până la 300 de miliarde euro în tehnologii durabile, atenuarea și adaptarea la schimbările climatice și infrastructura critică din Balcani, Caucaz, Africa și în alte părți.

Cu siguranță, noțiunea de uniune fiscală rămâne controversată în Europa. Dar istoria federalismului fiscal din America este instructivă. Înainte de Primul Război Mondial, cheltuielile federale ale SUA se situau între 2-3% din PIB. Cu toate acestea, la intrarea în război în 1917, președintele Woodrow Wilson a stabilit o economie de război și a creat agenții speciale pentru a supraveghea aprovizionarea cu alimente, combustibil și tehnologii critice. După război, multe dintre aceste agenții și programe de război s-au încheiat. Guvernul federal s-a micșorat din nou și a rămas mic până în anii 1930 și 1940, când programele New Deal din perioada depresiei și cel de-al Doilea Război Mondial și-au mărit semnificativ și permanent dimensiunea și aria de aplicare.

Desigur, UE nu este SUA. Cu toate acestea, experiența americană ilustrează cât de repede se pot dezvolta capacitățile centrale atunci când șocurile externe le impun. Dacă analogiile istorice sunt de ajuns, criza actuală oferă guvernelor europene circumstanțele necesare pentru a îmbrățișa federalismul economic. Nu-și mai permit “să defileze” singure.

Autorii:

Georg E. Riekeles este director asociat și șef al programului de economie politică al Europei la Centrul de politici europene.

Philipp Lausberg, fost bursier Marie Curie la Universitatea din Antwerp și la Hertie School of Governance din Berlin, este analist de politici la Centrul de politici europene.

Traducere, adaptare și editare: Daniel Apostol, ClubEconomic

Preluare din ClubEconomic; Project Syndicate, 2022. www.project-syndicate.org

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here