Băncile au un excedent de bani din depozite pe care nu îi pot plasa în credite, mai ales din cauza numărului mic de firme bancabile, dar și a prudenței exagerate a băncilor care „suflă și-n iaurt”, totul pe fondul unei lipse de încredere la nivelul economiei, așa că banii se duc spre finanțarea datoriei publice, explică guvernatorul Mugur Isărescu. România a ajuns în situația unui excedent de economisire internă după criză, calculată ca raport între credite și depozite.
De la 100 de lei în depozite interne pentru 125 de lei în credite în 2009 s-a ajuns la un raport de 75 de lei în credite la fiecare 100 de lei în depozite, conform Profit.ro. „Până prin perioada crizei ne plângeam că nu avem bani, inclusiv la BNR, acum avem bani și nu avem ce credita. Cam așa se plâng bancherii. Nu credem că băncile au în totalitate dreptate. Avem probleme structurale, nu putem forța băncile să dea credite oricărei firme, mai ales dacă nu prezintă credibilitatea că pot să dea banii înapoi”, explică Isărescu, cu ocazia prezentării raportului anual al băncii centrale.
De asemenea, Guvernatorul crede că încrederea scăzută din România explică comportamentul băncilor și aici aduce aminte de inițiativele legislative care au vizat sectorul, pe care le cataloghează „exagerat de populiste”. „Cu ordonanțe de genul 114 nu se rezolvă, se înrăutățește situația (…) Tot timpul să pui în conflict băncile cu populația, cu societatea, cu întreprinderile, nu aceasta este soluția au și ei o responsabilitate, bancherii, răspund de banii deponenților, nu pot să crediteze oricum”, adaugă Isărescu.