O nouă secțiune dedicată finanțării sustenabile în site-ul ASF

Pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară www.asfromania.ro este disponibilă o nouă secțiune, dedicată finanțelor sustenabile și tranziției verzi.

În contextul inițiativelor din ultimii ani, derulate la nivel european și care vizează dezvoltarea durabilă, se remarcă o preocupare sporită pentru transformarea sectorului financiar în vederea câștigării capacității de a finanța proiecte sutenabile, de termen lung, în condițiile în care provocărilor legate de schimbările climatice la nivel global li se adaugă și impactul pandemiei de COVID-19.

„În acest scop, Autoritatea de Supraveghere Financiară este foarte interesată să urmărească felul în care entitățile din piețele financiare nebancare decid planurile viitoare de investiții luând în considerare factorii de mediu, sociali și de guvernanță (factorii ESG). Astfel putem să observăm cum anume se orientează investițiile pe termen mai lung în activități și proiecte economice durabile. Reamintesc totodată că piețele supravegheate de Autoritate vor trebui să înglobeze direcții de dezvoltare specifice reducerii semnificative a riscului climatic”, afirmă domnul Nicu Marcu, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară.

Noua secțiune din site-ul ASF oferă acces la legislația de nivel european și național dedicată acestei problematici, precum și recomandări și informații ce pot fi considerate utile în abordarea acestui domeniu de către entitățile ce activează în piața financiară nebancară.

Secțiunea va fi dezvoltată cu noi informații, date și abordări pe măsură ce acestea devin disponibile.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Educația suferindă din România vs. Educația finlandeză

de  Andrei Apostol‑Birzu   Educația din România nu a fost niciodată...

Paradoxul Fundamental: între ambiția climatică și realitatea din teren

De Oana Ijdelea Cu un amestec de curaj și hybris,...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

LUMEA SE REMODELEAZĂ! CE FACE ROMÂNIA?

Lumea se remodelează. Fenomenul de remodelare cu manifestare mondo- globală...

Cifrele mici se luptă cu cifrele mari

Creșterea economică, puterea de cumpărare, veniturile populației, nivelul de...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii