spot_img
AcasăComunicatePeste 5000 de oportunități de carieră în cadrul Angajatori de TOP București


Peste 5000 de oportunități de carieră în cadrul Angajatori de TOP București

Peste 75% dintre companiile participante la Angajatori de TOP București le garantează flexibilitate angajaților

București, 11 octombrie 2022, Catalyst Solutions revine în format fizic și online cu Angajatori de TOP București, cel mai mare târg de joburi, organizat la Sala Palatului, pe 21 și 22 octombrie. Candidații cu experiență și tinerii la început de carieră sunt așteptați cu peste 5000 de joburi. Cele mai renumite companii din țară care participă la Angajatori de TOP București susțin că învățarea continuă și comunicarea interpersonală sunt principalele calități pe care și le doresc de la candidați. Peste 75% dintre companiile prezente la eveniment le garantează flexibilitate angajaților. Accesul la eveniment este gratuit și se face pe baza CV-ului Barcode, descărcat de pe site-ul Hipo.ro.

 

În perioada 21-22 octombrie, cel mai mare târg de joburi, Angajatori de TOP București, reunește la Sala Palatului peste 80 dintre cele mai renumite companii din România. În cadrul acestei ediții, vor fi deschise peste 5000 de joburi pentru tinerii la început de carieră și pentru profesioniști. Raportat la anul 2021, peste jumătate dintre companiile participante la Angajatori de TOP București oferă mai multe oportunități de angajare.

„Volumele de recrutare vor crește, atât pentru rolurile full-time, dar și pentru internship. Apreciez volume de peste 50 de roluri pentru internship, deoarece dorim să le oferim actualilor interni contracte pe perioadă nedeterminată. În următoarea perioadă, ne dorim să menținem un program flexibil.” Andrei Buf, Recruitment Coordinator, Schlumberger.

Echipa Angajatori de TOP București derulează Analiza Pieței Muncii Hipo.ro în perioada septembrie-octombrie 2022. Scopul acestei cercetări este de a centraliza situația actuală a pozițiilor deschise de companii, atât pentru juniori, cât și pentru profesioniști. Una dintre principalele concluzii este numărul mare al companiilor care oferă joburi pentru juniori toamna aceasta.  Din totalul anunțurilor de joburi din București, 48% sunt anunțuri de joburi în format fizic (on-site), iar 58%, joburi remote și hibrid. Organizatorii îi invită pe cei în căutarea unui loc de muncă să vină la Angajatori de TOP București, unde au șansa să-și găsească domeniul și programul de lucru potrivit. Tot în locația evenimentului, participanții, indiferent de experiența profesională, au posibilitatea să discute cu un consilier de carieră, expert în recrutare.

88% dintre Angajatorii de TOP recrutează toamna aceasta studenți si absolvenți – este un procent semnificativ, având în vedere ca aceștia își concentrau, de obicei, primăvara recrutarea pentru acest segment. Oportunitățile pentru studenți si juniori includ joburi part-time, stagii de practică, programe de internship, de trainee, management trainee și joburi entry level. Veștile bune continuă și pentru profesioniști. Peste 85% dintre pozițiile deschise sunt adresate acestei categorii de participanți. Fie că își doresc schimbarea locului de muncă, fie că optează pentru o reconversie profesională, candidații cu peste 5 ani de experiență vor găsi o gamă variată de joburi la Angajatori de TOP București.” Dragoș Gheban, Managing Partner @Hipo.ro.

În urma unui sondaj realizat în rândul companiilor participante la eveniment, reies cele mai importante competențe pe care angajatorii le cer de la candidați. Comunicarea interpersonală și gândirea critică, alături de cunoștințele în domeniu sunt principalele criterii de selecție ale profesioniștilor. În ceea ce privește candidații juniori, peste 71% dintre companii susțin că învățarea continuă este cea mai importantă abilitate. Urmează apoi, în proporție de 17%, capacitatea de a seta obiective pe termen lung.

Printre companiile care vor fi prezente la Sala Palatului, se numără: ABA – Austrian Business Agency, ADP Romania, Agricover, Allianz Services, Alpha Bank, Ascensos Contact Centres Romania, Auchan Romania, Autodesk Romania, Banca Transilvania, BAT Romania, BCR, Be | Shaping the Future, Bertrandt Engineering Technologies, Bunge Romania, Cegedim Service Center, Coca-Cola HBC Romania, Danone, DB Schenker GBS, Deloitte Romania, Dover Business Services, Emia.com, Enel, EPAM Romania, eSky Group, EY Romania, FILDAS CATENA GROUP, Finastra, GE Digital. Part of GE Vernova, H&M, Hays, HCL Technologies, Hewlett Packard Enterprise Romania (HPE), Holcim Romania, IBB Holding, IDEMIA Romania, Imsat SA, Interbrands Orbico, Kellogg`s, KFC, KONE Ascensorul, KPMG, Lactalis Group Romania., LeasePlan, Lidl Romania, Mantu, McDonald`s România, Mega Image, Metropolitan Life, NTT Data Services, onsemi, PayPoint, Peek & Cloppenburg, PepsiCo, Philip Morris Romania, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank, Regina Maria, Renault Group Romania, Romfracht, Schlumberger, Schneider Electric, Siemens Energy, Smartree, Societe Generale Global Solution Centre(SG GSC), Software Business Partners, Superbet, Taledo, Tata Technologies, TBI Bank, Teleperformance Romania, TELUS International, Tenneco, TotalEnergies, UNHCR – Agenția ONU pentru Refugiați, UniCredit, Unicredit Bank, UP Recruitment Romania, Veeam Software, Verifone, Vodafone Intelligent Solutions (_VOIS), Vodafone Romania, WALTER GROUP, Yusen Logistics Romania.

Formatul online rămâne disponibil și în cadrul acestei ediții. Orice candidat, indiferent de regiune, poate aplica la joburile companiilor, accesând Hipo.ro, secțiunea Angajatori de TOP. Participanții au acces la oportunități oferite de companii precum: Accenture, HCL Technologies, METRO.digital, Penny., Preh Romania, Thales, Wipro Engineering, WNS Global Services, Wolters Kluwer.

Participarea la Angajatori de TOP București este gratuită, atât în format fizic, cât și online. Cei interesați se pot înscrie pe site-ul www.hipo.ro, unde își creează un CV și pe care îl pot descărca prin versiunea „CV Barcode”, urmând să se prezinte cu acesta la Sala Palatului. Această opțiune nu doar că le va permite candidaților accesul în locația evenimentului, ci este și modalitatea de a-și lăsa CV-ul la cât mai multe standuri ale companiilor. Pe baza unei singure scanări a codului, angajatorii vor putea accesa mai ușor datele de contact și experiența candidatului, direct din contul lor de angajator, pe www.hipo.ro.

Companiile care își doresc să se înscrie la Angajatori de TOP București pot trimite un

e-mail la adresa angajatori@catalyst.ro

Despre Catalyst Solutions

Catalyst Solutions este o companie românească de consultanță în resurse umane, specializată în soluții de recrutare și employer branding. În cei 15 ani de experiență, Catalyst a devenit cunoscută pentru unele dintre cele mai mari proiecte și evenimente din domeniu, precum: Hipo.ro, singurul portal de carieră dedicat exclusiv candidaților cu studii superioare;

  • Angajatori de TOP, cel mai mare târg de carieră din România, are loc la Sala Palatului în București și la C.R.A.F.T de două ori pe an și aduce împreună 200.000+ candidați și 80 angajatori la fiecare ediție;
  • DevTalks, eveniment care reunește 8.000 de profesioniști IT pasionați de Web, Java, Security, Big Data & Cloud, DevOps, Future of Engineering, Product Management, Digital Transformation, Mobile, QA&Testing și SAP.
  • Top Talents România, program care identifică și premiază cei mai valoroși 300 de tineri români;
  • Studiul Cei mai doriți angajatori, cel mai cuprinzator instrument de pe piață care măsoară gradul de atractivitate al brand-urilor de angajatori, precum și așteptările pe care tinerii le au de la aceștia.




















RELATED ARTICLES