RECENZIE asupra cărții Deaths of Despair and the Future of Capitalism, Princeton: Princeton University Press , autori Ann Case și Angus Deaton (2020)

0
4


   John Komlos[i] și Ileana Tache[ii]          

Este bine cunoscut faptul că evoluția demografică a unei societăți reprezintă un element crucial pentru stabilitatea și dezvoltarea durabilă a acesteia. Mai simplu spus, un declin al speranței de viață sau o creștere a ratei mortalității sunt semne îngrijorătoare. Astfel, când prin anii 1970 au început să apară o serie de studii privind problemele de sănătate din fosta URSS, incluzând în primul rând complicațiile cauzate de alcoolismul ajuns la cote alarmante, occidentalii le-au considerat un serios indiciu, nu doar al inferiorității sistemului economic, ci și al unei iminente crize politice (Davis and Feshbach, 1980; Treml, 1975).

Dar sentimentul de superioritate al celor din vest nu a durat prea mult. Imediat după colapsul URSS, câștigătorii războiului rece s-au confruntat și ei cu o obstinată creștere a sinuciderilor, a cazurilor de moarte cauzată de supradoză de droguri și a alcoolismului. O deosebire majoră a fost faptul că americanii aveau acces nu doar la alcool, ci la mai multe produse dăunătoare, cum ar fi armele și drogurile, astfel că au putut folosi și alte mijloace pentru a-și atenua sau curma suferințele cauzate de viața modernă. Ann Case și Angus Deaton, doi economiști de la Princeton, s-au situat în avangarda efortului de a pune în lumină acest fenomen distopic pe care îl numesc “morțile cauzate de disperare”, ei nefiind singurii care au evidențiat aceste aspecte (Sachs, 2019).[iii]

Este vorba strict de o tendință americană a secolului 21: o ideologie dominant individualistă a adus cu sine o rețea de securitate laxă care a lăsat foarte mulți oameni în derivă, deprimați, fără o linie clară a vieții de care să se ancoreze și bazându-se doar pe propriile resurse. Iar hiper-globalizarea a dus la alienarea a milioane de persoane trăind cu sentimentul de a fi abandonate și de a nu avea unde să se întoarcă (Cherlin, 2014; Komlos, 2018).

Toate acestea conduc către discrepanța evidentă dintre pretinsa economie a “ocupării depline” din SUA – promovată cu un entuziasm excesiv de economiștii mainstream și politicieni – pe de o parte și multiplele semne de anxietate din rândul forței de muncă slab calificate – pe de altă parte (Feldstein, 2016). Speranța de viață din SUA în anul 2018 a revenit la nivelul anului 2010, în ciuda progreselor din medicină (Arias and Xu, 2019; Xu et al., 2020). Nivelul speranței de viață din SUA este aproape de cel din Cuba sau Costa Rica, ale căror venituri medii sunt minuscule în comparație cu cele din SUA.

S-ar putea ca pentru unii cititori să fie o surpriză faptul că populația de culoare și hispanicii au reprezentat categorii imune la cauzele ce au determinat “morțile din disperare”. Nu este însă de mirare dacă avem în vedere că minoritățile au fost mereu în partea inferioară a scalei sociale și deci nu au experimentat o mobilitate socială în declin – așa cum s-a întâmplat cu albii fără pregătire liceală[iv]. Poate că nu este nimic mai rău pentru respectul de sine decât pierderea statutului social și izolarea socială (p. 100)[v].

Cartea autorilor Case și Deaton evidențiază creșterea șocantă și fără precedent a mortalității în rândul albilor cu un nivel mai scăzut de instruire, care s-au văzut retrogradați în eșaloanele mai joase ale societății – din cauza hiper-globalizării, a schimbărilor tehnologice și a politicilor guvernamentale de “răsfăț” a celor super-bogați, așa cum s-a exprimat Warren Buffet (Piitersen, 2013).

Morțile cauzate de disperare (sinucideri, supradoză de droguri și alcool) au ajuns la peste 150.000 de cazuri pe an, manifestând o tendință de creștere[vi]. Aceasta înseamnă că, anual, mor astfel mai mulți oameni decât numărul soldaților care au pierit în Korea și în Vietnam la un loc, iar totalul celor morți din aceste cauze în secolul 21 “este mai mare decât numărul total al americanilor care au decedat în cele două războaie mondiale” (p. 113). Este dificil de imaginat o asemenea evoluție devastatoare într-o economie decentă aflată cu adevărat la nivelul ocupării depline. Pe scurt, Case și Deaton descriu zbaterile unei economii care a ajuns la o piață a muncii duală, asemănătoare cu cea din țările în curs de dezvoltare (Temin, 2017).

Aceasta este îngrijorătoarea concluzie a studiului întreprins de Case și Deaton. Ei observă că albii din clasa muncitoare, în special cei de vârstă medie, au experimentat salarii mici și în declin continuu, datorii crescânde, mobilitate socială și venituri relative în scădere, alături de lipsa de speranță ce le însoțește; iar aceasta în vreme ce vârful de 1% al distribuției veniturilor experimenta un boom reminiscent al perioadei Robber Barons[vii] la mijlocul secolului 20. S-a ajuns astfel la ceva foarte asemănător unei rețete Durkheim[viii] pentru o răspândită anomie sau alienare (Case and Deaton, 2020, pp. 67, 94, 101, 102, 270)[ix].

Cu siguranță, banii nu reprezintă singura cauză. Poziția socială a celor mai puțin instruiți s-a înrăutățit și “pentru că bărbații mai puțin instruiți se pot căsători mai greu, iar problemele de pe piața muncii nu numai că le deteriorează poziția materială, dar îi țin departe de toate beneficiile pe care le aduce o căsătorie…” (p. 169). Aceste beneficii includ o gospodărie cu două surse de venit: dacă un membru al gospodăriei devine șomer, celălalt poate asigura măcar necesitățile de bază ale vieții. Există și alte avantaje ale căsătoriei: “cei căsătoriți trăiesc mai mult, sunt mai sănătoși și mai mulțumiți de viața lor, în special bărbații căsătoriți” (Case and Deaton, p. 169). Dar când aceste structuri sociale tradiționale de suport au dispărut, nu mai rămânea nimic care să le substituie. Familia și-a pierdut importanța și odată cu ea a dispărut și dragostea oferită de un partener de viață, la fel au dispărut sindicatele, bisericile și-au pierdut relevanța, guvernul nu mai are nici o preocupare legată de aceste aspecte, iar o economie bazată majoritar pe slujbe temporare nu oferă un venit suficient pentru a avea succes pe piața căsătoriilor. Astfel, pentru mulți oameni nu mai rămâne nimic de care să se agațe, poate doar o sticlă de alcool, trăgaciul unei arme sau o seringă hipodermică.

Toate aceste evoluții vin și în sprijinul afirmației potrivit căreia acumularea de anxietate a dus la alegerea lui Donald Trump în 2016, procesul începând de fapt din anii 1980, odată cu impactul multiplu al politicii Reaganomics (Komlos, 2017, 2019).

Procesul descris mai sus nu are drept cauză doar inegalitatea socială, dar și percepția unei alocări nedrepte a resurselor din economie, chiar foarte nedrepte. Chiar și Alan Greenspan (chair al Rezervei Federale în perioada 1987-2006 și având o orientare republicană), a recunoscut că, în condițiile acestui nivel al inegalității, “sistemul economic nu va rezista” (Greenspan, 2007a)[x]. Dar el nu și-a putut imagina că disperarea va ajunge până acolo unde cel puțin 150.000 de oameni pe an întorc spatele sistemului prin singurul mod știut de ei: sinuciderea.

[i] Prof. Emeritus, University of Munich, Research Associate, National Bureau of Economic Research

[ii] Prof. dr. Universitatea Transilvania din Brașov, Ad Personam Jean Monnet Chair

[iii] Cursurile ținute de aceștia sunt de asemenea disponibile la https://www.youtube.com/watch?v=7ii48cTiruU

[iv] Vezi benzile desenate Doonesbury realizate de Garry Trudeau, March 26, 2017; https://www.gocomics.com/doonesbury/2017/03/26.

[v] Legat de aceste aspecte, Jacob Kapeller a analizat recent natura trendurilor mortalității, observând că “bunăstarea subiectivă depinde de poziția relativă a individului în societate (2020).”

[vi] Anumite estimări ajung însă la cifra de 190.000 de cazuri pe an (Epstein, 2020).

[vii] Reamintim că Robber Baron este termenul utilizat frecvent în secolul 19 pentru a-i descrie pe industriașii americani de succes recurgând la practici ne-etice.

[viii] Celebrului sociolog francez Émil Durkheim (1857-1917) îi datorăm studii ample asupra anomiei – a acelei condiții sociale în care se produce o dezintegrare a normelor și valorilor recunoscute anterior în societate.

[ix] Ei exprimă succint această idee într-o publicație anterioară: cei cu educație precară au experimentat “un lung proces de declin sau de privare cumulativă, cauzat de deteriorarea constantă a oportunităților de locuri de muncă pentru oamenii neinstruiți” (Case and Deaton, 2017, p. 29).

[x] “nu te poți bucura de beneficiile creșterii pieței capitaliste fără suportul unei proporții semnificative a populației, ba chiar al întregii populații; iar dacă se amplifică sentimentul că distribuția veniturilor în capitalism este injustă, sistemul nu va rezista” (Greenspan, 2007a). În forma tipărită, Greenspan s-a exprimat astfel: dacă nu găsim soluția pentru “un sfert de secol de creștere a inegalității veniturilor, legăturile culturale care stau la baza societății noastre se pot distruge. Pot rezulta atitudini ostile, colaps al autorității, chiar violență pe scară largă, punând în pericol civilitatea de care depind economiile aflate în creștere” (Greenspan, 2007b, p. 468).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here