de Victor Vlad Grigorescu, fost ministru al Energiei.
Opinie publicată în premieră la digi24.
Transformarea profundă a economiei românești urmând calea decarbonării și neutralității climatice este esențială și intrinsec legată de implementarea și integrarea tehnologiilor avansate de captare, transport și stocare geologică a carbonului, cunoscute sub numele de Carbon Capture and Storage (CCS). Importanța CCS pentru tranziția energetică a României pe termen mediu și lung este indiscutabilă, mai ales luând în considerare faptul că sectoare industriale cheie precum producția de ciment, oțel sau industria chimică, nu pot reduce eficient emisiile de CO2 fără această tehnologie. După 2030, fără tehnologia CCS, România ar putea să asiste la un declin industrial semnificativ al acestor domenii industriale tradiționale, cu pierderi considerabile de locuri de muncă, scădere a exporturilor și dezindustrializare pe termen lung.
Implementarea tehnologiilor CCS la nivelul UE este în curs de expansiune, dar aceasta nu se poate accelera fără un suport european robust, în special pentru finanțarea infrastructurilor de captare și injectare, dar și a rețelelor de transport pentru CO2. Este esențial ca Uniunea Europeană să ofere un cadru normativ coerent care să faciliteze dezvoltarea uniformă a acestor proiecte pe teritoriul Uniunii, dar și reducerea costurilor asociate și să ia măsuri concrete pentru a îmbunătăți acceptabilitatea socială a CCS.
România posedă avantaje semnificative pentru a deveni un jucător major în domeniul CCS: dispune de capacități importante de stocare în zăcăminte petroliere și de gaze naturale epuizate, are expertiză tehnică dovedită în construcția de conducte de transport, are un corp profesional de specialiști din industria gazieră și petrolieră cu recunoaștere internațională, precum și un istoric impresionant de gestionare pe termen lung a zăcămintelor de hidrocarburi.
În acest context, rezultatele negocierilor privind regulamentul Net Zero Industry Act (NZIA) de la Bruxelles, care reglementează inclusiv sectorul CCS, sunt de o importanță majoră pentru capacitatea României de a se afirma în acest sector strategic.
Propunerea actuală a Comisiei Europene ar putea atribui României aproximativ 25% din cota anuală de stocare de 50 de milioane de tone CO2 la nivel european. Abordarea Comisiei Europene ar trebui reconsiderată, având în vedere că propunerea de regulament nu clarifică cine va suporta costurile pentru pregătirea zăcămintelor sau pentru construcția infrastructurii necesare pentru captare, transport și injecție a carbonului. Mai mult, povara stocării CO2 ar trebui distribuită pe întregul lanț valoric al industriei de petrol și gaze naturale, inclusiv la distribuitorii și comercianții de hidrocarburi, asigurând astfel o împărțire mai echitabilă a responsabilităților în cadrul UE.
Actuala formă a textului NZIA nu menționează faptul că viabilitatea economică este un criteriu de selectare a proiectelor de CSS care contribuie la îndeplinirea obligației impuse României, punând operatorii români în fața unui posibil risc financiar. Alternativa, inacceptabilă de altfel, este transferul costurilor nerealist de mari ale acestor proiecte către consumatorii finali de produse petroliere sau gaze naturale sau către utilizatorii de produse ale industriilor greu de decarbonat, cu un impact economic negativ important.
Nu în ultimul rând, este necesar un angajament politic ferm din partea Comisiei Europene și a autorităților naționale pentru a crește acceptarea socială a tehnologiei CCS. Executivul comunitar trebuie să își asume campanii de informare și conștientizare în rândul comunităților care pot contribui la dezvoltarea acestor proiecte, oferind stimulente concrete celor care aleg să susțină proiectele CCS și furnizând garanții privind siguranța operațiunilor pe termen mediu și lung.
În rândul experților europeni de la Bruxelles este larg împărtășită opinia că actuala legislație UE fragmentată (reglementările privind tranzacționarea emisiilor de carbon (ETS) sau cadrul financiar multianual asociat Pactului Verde european) oferă un cadru suficient pentru implementarea proiectelor de stocare geologică a carbonului. Realitatea din teren arată însă că sectorul CCS este abia la început, iar cadrul legislativ actual nu a stimulat suficient nici măcar piața dezvoltată din vestul Europei pentru a investi cu încredere în domeniu. Este astăzi clar că avem nevoie de o abordare coerentă și integrată pentru a garanta viitorul tehnologiei CCS atât în România cât și la nivelul UE.
Ca să parcurgem cu succes tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon, România trebuie să îmbrățișeze și să avanseze în domeniul CCS cu sprijinul substanțial și sub umbrela unei legislației europene echitabile și solide. Criteriul viabilității economice a proiectelor de stocare a carbonului, distribuția echitabilă a responsabilităților între statele membre UE și acceptarea socială largă a tehnologiei sunt piloni esențiali pentru succesul implementării CCS.
Este imperativ ca UE să recunoască și să susțină poziția particulară a României, ca potențial actor cheie în implementarea proiectelor de CCS, printr-o abordare solidară și prin furnizarea instrumentelor financiare și legislative care să ne permită valorificarea corectă și eficientă a atuurilor, contribuind efectiv la lupta împotriva schimbărilor climatice.
Eforturile negocierilor de la Bruxelles trebuie să fie canalizate spre crearea unui mediu propice dezvoltării tehnologiei CCS, un mediu în care proiectele să fie nu doar fezabile, dar și acceptate de publicul larg, asigurând astfel o tranziție justă și eficientă spre un viitor sustenabil atât pentru România, cât și pentru întreaga Uniune Europeană.
_________________
Victor Vlad Grigorescu este fost ministru al energiei în Guvernul Dacian Cioloș în perioada noiembrie 2015-ianuarie 2017. Este expert în politici energetice și politici economice europene.
