spot_img
AcasăEconomieVENEZUELA: Retragerea bancnotei de 100 bolivari, amânată pe fondul protestelor


VENEZUELA: Retragerea bancnotei de 100 bolivari, amânată pe fondul protestelor

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a suspendat retragerea de pe piaţă a bancnotei de 100 de bolivari, cea mai valoroasă aflată în circulaţie, până la începutul lunii ianuarie, după ce măsura a provocat deficit de numerar şi proteste violente în întreaga ţară, relatează Reuters, citată de News.ro.

Retragerea surprinzătoare a bancnotei de 100 de bolivari, în această săptămână, înainte ca noile bancnote, cu valoare mai mare, să fie disponibile, a condus la formarea unor cozi uriaşe la bănci, la jefuirea magazinelor, la proteste anti-guvernamentale şi la cel puţin un deces.

Sâmbătă, preşedintele Nicolas Maduro a dat vina pe o campanie de sabotaj lansată de inamicii din străinătate, pentru amânarea sosirii a trei avioane cu bancnote noi de 500, 2.000 şi 20.000 de bolivari. ”Unul dintre avioane, contractat şi plătit de Venezuela, a primit ordin, în timpul zborului, să schimbe direcţia şi să meargă în altă ţară. Un altul nu a primit permisiunea de a zbura”, a explicat Maduro.

Preşedintele a spus că bancnotele de 100 de bolivari, care de joi fuseseră scoase din uz şi care valorează doar 4 cenţi americani pe piaţa neagră, vor putea fi folosite până pe 2 ianuarie. Mulţi dintre venezueleni s-au trezit în imposibilitatea de a plăti alimentele şi benzina sau să se pregătească de Crăciun, în timp ce ţara se află într-o criză economică gravă. Aproximativ 40% din populaţia ţării nu are conturi bancare şi nu poate folosi tranzacţiile electronice, ca alternativă la numerar.

Haosul din Venezuela este amplificat de cea mai ridicată inflaţie din lume, ceea ce înseamnă că genţi de bani trebuie folosite pentru plata produselor de bază. Maduro a explicat că eliminarea bancnotelor de 100 de bolivari este o metodă de a combate mafia şi contrabandiştii de la graniţa cu Columbia. Preşedintele a ordonat şi închiderea punctelor de trecere a frontierei cu Columbia, până pe 2 ianuarie.

Sâmbătă dimineaţă, aproximativ 400 de persoane din statul Tachira, din vestul Venezuelei, au sărit gardurile către Columbia, în căutarea de alimente şi medicamente, potrivit unor martori. În statul sudic Bolivar, oamenii au pătruns în magazinele şi depozitele din mai multe oraşe.

Autorităţile au declarat stare de urgenţă în Ciudat Bolivar şi 135 de persoane au fost arestate. Forţele de securitate au tras cu gaze lacrimogene în Maracaibo, al doilea oraş ca mărime din ţară, iar unii protestatari au dat foc unor bancnote de 100 de bolivari.

Maduro, care a vorbit sâmbătă a în faţa a mii de susţinători, a dat vina pe partidele de opoziţie că provoacă violenţe şi a spus că unii membri ai acestora au fost arestaţi pentru legături cu mafia.

























RELATED ARTICLES