Prețul la pompă crește din nou. Și va mai crește. Într-o economie deja tensionată de inflație, fiecare 10 -15 bani în plus la combustibil nu înseamnă doar o sumă pe bon. Înseamnă un lanț de scumpiri care se propagă în alimente, în transport, în construcții, în agricultură. Înseamnă presiune pe fiecare familie și pe fiecare antreprenor.
Dar există o întrebare care devine din ce în ce mai greu de ignorat: Este justificată alinierea integrală a prețurilor internaționale atunci când o parte din combustibil provine din producție internă de țiței, cu costuri mult mai mici?
În perioadele de volatilitate, când prețurile externe urcă abrupt, diferența dintre costul real de extracție internă și prețul final poate genera marje excepționale. Aceasta nu mai este doar „aliniere la piață”. Devine captare de rentă de criză.
Legal? Da. Legitim într-un context social fragil? Aici începe dezbaterea.
Combustibilul nu este un produs oarecare. Este o forță macroeconomică.
Fiecare creștere la pompă produce un efect în lanț:
- transportatorii majorează tarifele,
- fermierii suportă costuri mai mari la lucrări agricole,
- retailerii cresc prețurile la raft,
- constructorii ajustează devizele,
- serviciile se scumpesc.
Combustibilul este un multiplicator de inflație.
Când un actor integrat are capacitatea de a amortiza parțial șocul, dar alege să transmită presiunea integrală externă către consumator, impactul nu mai este doar comercial. Devine sistemic.
Resurse românești. Povară românească.
O parte din ceea ce ajunge în rezervorul românilor provine din producție internă. În timp ce:
- transportatorii calculează supraviețuirea de la o zi la alta,
- fermierii reduc investițiile,
- micii antreprenori taie din marje,
- familiile își comprimă bugetele,
rapoartele financiare ale companiilor din petrol vor indica profituri solide.
Această ruptură între realitatea de la pompă și realitatea din bilanț poate crea tensiune socială. Iar tensiunea socială nu dispare. Se acumulează.
Există precedente de responsabilitate
În perioade dificile, alte companii din energie au fost solidari cu românii, care aveau și statutul de producători și au demonstrat că avantajul producției interne poate fi folosit în interesul consumatorilor:
- Hidroelectrica a utilizat structura sa de cost pentru a oferi prețuri competitive într-un context volatil.
- Romgaz a jucat un rol activ în echilibrarea pieței gazelor și își dezvoltă capacitatea de a veni cu prețuri mai mici la consumatorii finali.
Aceste exemple arată că există spațiu pentru o abordare diferită de simpla maximizare instantanee a profitului.
Presiunea economică reală
Ignorarea acestei dimensiuni sociale nu este fără cost.
Risc reputațional și ESG. Investitorii urmăresc tot mai atent impactul social.
Profitul obținut în perioade de criză poate deveni un risc de imagine major.
Presiune socială și migrarea consumatorilor. Încrederea se pierde greu și se recâștigă și mai greu. Boicoturile nu sunt o teorie, sunt un instrument al epocii digitale.
Cost politic. Nici o companie strategică nu este imună atunci când opinia publică devine ostilă. Pe termen scurt, marja maximă poate părea rațională. Pe termen lung, poate deveni costisitoare.
Întrebarea morală
În spatele unui litru de combustibil nu este doar un preț. Este:
- un camion care transportă pâine,
- un utilaj agricol care lucrează câmpul,
- un antreprenor care încearcă să rămână competitiv,
- un părinte care duce copilul la școală.
Când combustibilul devine un accelerator constant al inflației, societatea începe să caute vinovați. O companie care operează pe resursele unei țări nu poate rămâne indiferentă la această percepție.
Ce ar însemna responsabilitatea reală?
Nu decuplare completă de piață internațională. Nu populism. Nu sacrificarea sustenabilității financiare.
Ci:
- ajustări temporare de marjă în perioade de șoc,
- transparență privind structura costurilor,
- asumarea rolului de stabilizator economic.
Un gest voluntar ar schimba percepția despre companie că operează într-o societate, nu doar într-un bilanț.
În concluzie în vremuri normale, piața decide. În vremuri dificile, liderii decid.
Există o alegere între două drumuri:
- maximizarea profitului pe fondul crizei din Iran,
- aplicarea unui Preț Corect la Benzină și Motorină.
Resursele sunt ale acestei țări. Companiile sunt românești. Consumatorii sunt ai aceste țări. Impactul este asupra acestor țări. Întrebarea nu este prețul poate crește? Întrebarea este de ce trebuie să crească la maximul posibil atunci când românii suferă.
Iar răspunsul la această întrebare poate defini nu doar un trimestru financiar, ci o relația a unei companii cu o societate întreagă.
Dumitru Chisăliță
Președinte AEI
