Statele membre ale Uniunii Europene pot, în principiu, să excludă hardware și software din infrastructura lor telecom 2G-4G și 5G dacă producătorul acestor echipamente reprezintă un risc pentru securitatea națională, a apreciat avocatul general al Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza Elisa Eesti. Opinia introduce însă o limită juridică esențială: măsurile adoptate pe acest temei trebuie să fie proporționale, să poată fi supuse controlului judiciar și să fie justificate printr-o evaluare specifică a utilizării echipamentelor și a riscurilor asociate.

Pe scurt

1. Avocatul general consideră că statele membre pot exclude echipamente telecom din motive de securitate națională.

2. Cauza pornește de la refuzul autorităților estoniene de a autoriza utilizarea de hardware și software Huawei în rețelele Elisa Eesti.

3. Opinia spune că o astfel de decizie nu poate fi bazată pe o suspiciune generală și trebuie să se sprijine pe o analiză concretă a riscurilor.

4. Măsurile de securitate trebuie să respecte principiul proporționalității și să poată fi verificate de instanțe.

5. Restricția privind utilizarea echipamentelor nu echivalează, în principiu, cu o expropriere și nu generează automat drept la compensații.

Cauza are la bază o solicitare formulată în 2022 de Elisa Eesti AS, operator de telecomunicații din Estonia, care a cerut autorizație pentru a utiliza hardware și software produse de compania chineză Huawei în rețelele sale 2G-4G și 5G. Autoritățile estoniene competente au considerat că respectivele echipamente prezintă un risc pentru securitatea națională, din cauza caracterului „high-risk” atribuit Huawei, iar decizia a fost contestată în fața instanței administrative din Tallinn, care a cerut o interpretare preliminară din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În opinia sa, avocatul general Tamara Ćapeta propune Curții să stabilească faptul că statele membre pot, în principiu, să excludă hardware și software din infrastructura lor de telecomunicații pe baza faptului că producătorul echipamentelor respective prezintă un risc pentru securitatea lor națională. Formula folosită în text lasă statelor un spațiu de intervenție în domeniul infrastructurilor critice, într-un context în care rețelele telecom sunt tratate tot mai mult ca elemente ale securității naționale și europene.

În același timp, opinia trasează limite juridice precise pentru utilizarea acestui argument. Avocatul general subliniază că orice decizie adoptată pe motive de securitate națională trebuie să poată fi controlată de o instanță, inclusiv în ceea ce privește proporționalitatea sa. În practică, acest lucru înseamnă că statul poate restricționa utilizarea unor echipamente, dar nu poate face acest lucru în mod arbitrar sau printr-o interdicție generală lipsită de fundament factual suficient.

Opinia precizează că, deși evaluarea riscului poate fi diferită în cazul producătorilor din țări terțe față de producătorii din Uniune pentru același tip de echipament, decizia nu poate fi construită pe o simplă suspiciune generală, ci trebuie să includă o apreciere specifică a utilizării concrete a echipamentelor și a riscurilor legate de acestea.

Un alt element important este legătura dintre securitatea națională și dreptul Uniunii. Normele europene, în special Codul european al comunicațiilor electronice, prevăd cerințe de securitate pentru rețelele și serviciile de telecomunicații. În acest context, interesele de securitate ale Uniunii și cele ale statelor membre converg, iar autoritățile naționale se pot baza pe evaluări de risc realizate la nivel european și național.

Opinia abordează și problema dreptului de proprietate. Avocatul general arată că o restricție privind utilizarea echipamentelor, impusă din motive de securitate, nu constituie o privare de proprietate, ci o limitare a utilizării acesteia. În consecință, o companie nu are, în principiu, dreptul la compensații, cu excepția situației în care sarcina impusă este disproporționat de grea.

Din punct de vedere procedural, opinia avocatului general nu este obligatorie pentru Curte, dar oferă o orientare juridică importantă înaintea pronunțării hotărârii finale.

Cauza Elisa Eesti apare într-un context european mai larg, în care statele membre și instituțiile UE încearcă să reducă riscurile de securitate asociate infrastructurilor digitale critice, inclusiv rețelelor 5G. Dezbaterea privind furnizorii considerați „high-risk” a devenit parte a unei agende mai largi care include securitatea, autonomia tehnologică și reziliența infrastructurilor esențiale.

Opinia avocatului general indică o linie de echilibru în dreptul Uniunii: statele membre pot adopta măsuri pentru a-și proteja securitatea națională, dar aceste măsuri trebuie să rămână încadrate de normele europene și să respecte principiul proporționalității.