Comisia Europeană a folosit închiderea Conferinței UE pentru Pregătire pentru a contura o schimbare de paradigmă în abordarea securității și rezilienței, comisara Hadja Lahbib afirmând că pregătirea nu poate rămâne o activitate statică și exclusiv instituțională, ci trebuie să devină un efort permanent, flexibil și asumat de întreaga societate. În discursul său de închidere, Lahbib a anunțat că executivul european va prezenta în acest an o evaluare completă a riscurilor și amenințărilor la nivelul UE, cerințe minime de pregătire și un plan de adaptare la climă, în timp ce Comisia propune și un nou hub european de coordonare a crizelor.

Pe scurt

1. Comisara Hadja Lahbib a spus că pregătirea trebuie să treacă de la reacție instituțională la implicarea întregii societăți în gestionarea crizelor.

2. Comisia va prezenta în acest an o evaluare completă a riscurilor și amenințărilor la nivelul UE, precum și cerințe minime de pregătire descrise drept simple, măsurabile și aplicabile.

3. Executivul european propune un EU Crisis Coordination Hub pentru a conecta răspunsurile sectoriale și a evita reacțiile în silozuri.

4. Un nou Climate Adaptation Plan va include instrumente practice, de la cartografierea zonelor inundabile până la sisteme de avertizare timpurie pentru valuri de căldură și incendii de vegetație.

5. Lahbib a invocat ca exemple concrete activarea de 18 ori a Mecanismului de Protecție Civilă al UE în sezonul incendiilor de anul trecut și repatrierea a peste 13.000 de persoane prin aproape 100 de zboruri după izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu.

Mesajul central al discursului a fost că pregătirea nu mai poate fi înțeleasă doar ca viteza de reacție a instituțiilor atunci când se produce un dezastru. Hadja Lahbib a spus că miza este ca oamenii să înțeleagă riscurile, să fie pregătiți în mod practic și să devină parte a răspunsului, nu simpli spectatori. În formularea sa, cetățenii cer „o conducere care îi protejează și le oferă mijloacele și încrederea de a acționa”. Această idee plasează pregătirea într-un registru mai larg decât protecția civilă clasică, acolo unde securitatea, funcționarea infrastructurilor și capacitatea socială de adaptare sunt tratate împreună.

Pentru a ilustra această schimbare, comisara a dat exemplul Suediei, unde există două ghiduri distincte de pregătire, unul pentru cetățeni și unul pentru companii. Ea a prezentat modelul suedez drept o lecție utilă pentru restul Europei, sugerând că pregătirea eficientă presupune straturi diferite de protecție și responsabilitate, nu doar intervenția centralizată a statului. Din această perspectivă, reziliența europeană ar trebui să combine planificarea publică, pregătirea comunităților și implicarea mediului privat.

Lahbib a insistat că lista amenințărilor la adresa Europei este deja clară și că acestea sunt foarte diferite ca natură, dar similare prin efectele produse asupra societății. Ea a enumerat dezastrele naturale, amenințările hibride, dronele, atacurile cibernetice și potențialul inteligenței artificiale de a destabiliza, spunând că toate conduc în final la aceeași consecință, perturbarea funcționării societății. În acest cadru, pregătirea nu este prezentată ca un capitol tehnic sau sectorial, ci ca o doctrină transversală de guvernare a crizelor.

Una dintre cele mai puternice secvențe ale discursului a fost referirea la experiența Ucrainei. Comisara a spus că, înainte de invazia pe scară largă a Rusiei, Ucraina avea planuri de pregătire și era pregătită „pe hârtie”, însă realitatea războiului a testat rapid aceste planuri. Amenințările s-au schimbat peste noapte, tehnologia a avansat cu viteză foarte mare, iar dronele au remodelat aproape instantaneu câmpul de luptă. Lecția extrasă de Lahbib este că forța Ucrainei nu a stat în perfecțiunea planurilor inițiale, ci în capacitatea de a le adapta repede, din nou și din nou. În logica sa, aceasta este lecția clară pentru Uniunea Europeană, pregătirea nu poate fi statică.

Discursul a definit și foarte concret ce înseamnă, în practică, o societate pregătită. În cazul unei crize, oamenii trebuie să fie în siguranță, iar societatea trebuie să continue să funcționeze. Lahbib a spus că pregătirea înseamnă spitale care funcționează, lumină și încălzire disponibile, apă curentă și alimente pe masă. Cu alte cuvinte, reziliența nu este doar o noțiune strategică, ci capacitatea de a păstra funcțiile esențiale ale vieții colective în primele ore și zile ale unei crize.

O altă parte importantă a intervenției a fost legată de costul uman al nepregătirii. Lahbib a invocat comemorarea a zece ani de la atentatele de la Bruxelles și mărturia unei femei care a aflat că soțul ei murise văzându-i numele pe o listă lipită pe ușa unui spital. Comisara a folosit acest exemplu pentru a arăta că fiecare criză este compusă din astfel de momente și că, atunci când sistemele nu sunt pregătite, iar răspunsul și sprijinul nu sunt adaptate, costul uman devine și mai mare. Ideea centrală este că pregătirea înseamnă reducerea suferinței exact atunci când contează cel mai mult.

Lahbib a mai pus accent pe cooperarea dintre civili și militari, afirmând că, deși par să aparțină unor lumi diferite, cele două componente au aceeași misiune, protejarea oamenilor. Ea a spus că, împreună cu statele membre, Comisia se concentrează pe domeniile în care această cooperare este critică și unde Uniunea poate aduce valoare adăugată reală. Mesajul este relevant în contextul mai larg în care UE încearcă să lege pregătirea civilă de noile priorități de securitate și reziliență strategică.

Discursul a inclus și o dimensiune fiscală și investițională. Lahbib a susținut că fiecare euro cheltuit trebuie să facă societatea mai sigură și a rezumat această logică prin conceptul de „preparedness by design”, adică integrarea pregătirii direct în politici și investiții încă de la început. Potrivit comisarei, această abordare nu doar că salvează bani, ci mai ales salvează vieți. În felul acesta, pregătirea devine și un criteriu de proiectare a politicilor publice, nu doar un răspuns ulterior la crize.

Un alt pilon al noii abordări este colaborarea cu sectorul privat. Lahbib a spus explicit că firmele sunt o parte crucială a menținerii comunităților în siguranță, întrucât gestionează lanțurile de aprovizionare și infrastructura critică. Din acest motiv, noua Preparedness Task Force va reuni la aceeași masă autorități publice, companii și societatea civilă. Formula propusă sugerează că executivul european vrea să construiască un model de coordonare mai apropiat de o guvernanță de tip ecosistem decât de un lanț administrativ clasic.

Pentru a arăta că acest tip de cooperare funcționează deja, Lahbib a invocat sezonul incendiilor de vegetație de anul trecut, descris drept cel mai grav din ultimele decenii în Europa. Potrivit comisarei, Mecanismul de Protecție Civilă al UE a fost activat de 18 ori pentru a sprijini statele membre. Sute de pompieri din întreaga Europă au intervenit alături de echipele naționale și de voluntari locali. Ea a insistat că aceștia vorbeau limbi diferite, dar aveau aceeași misiune, erau instruiți, pregătiți și știau exact ce au de făcut. În formularea sa, ceea ce i-a legat a fost ceva „mai puternic decât cuvintele”, încrederea.

Comisara a prezentat apoi elementele concrete ale agendei europene pentru perioada următoare. Mai târziu în acest an, Comisia va prezenta o evaluare completă a riscurilor și amenințărilor la nivelul UE, pe care Lahbib a descris-o ca pe o imagine clară a amenințărilor cu care se confruntă Uniunea. Ea a insistat că crizele nu vin una câte una, ci pot lovi simultan și se pot propaga între sectoare ca niște piese de domino. Un exemplu oferit a fost că o inundație poate bloca drumuri, curentul și accesul, un atac cibernetic poate paraliza bănci, trenuri și spitale, iar o pană de curent poate opri totul. Din acest motiv, evaluarea europeană a riscurilor apare ca fundament pentru restul instrumentelor de politică anunțate.

Tot în acest an, Comisia vrea să publice și Minimum Preparedness Requirements. Lahbib le-a descris drept simple, măsurabile și aplicabile. Din formularea sa reiese că executivul european încearcă să treacă de la principii generale la standarde minime concrete privind nivelul de pregătire pe care statele, instituțiile și probabil actorii relevanți ar trebui să îl atingă. Această mutare sugerează o încercare de a face preparedness un concept mai operațional și mai comparabil la nivel european.

Un alt instrument nou este EU Crisis Coordination Hub, propus pe fondul concluziei că efectele unei crize depășesc întotdeauna sectorul în care izbucnesc inițial. Lahbib a invocat războiul izbucnit în Orientul Mijlociu în această lună drept exemplu recent al capacității UE de a interveni rapid. Ea a spus că 23 de țări europene au activat Mecanismul de Protecție Civilă al UE pentru a-și aduce cetățenii acasă în siguranță, ceea ce a permis repatrierea a peste 13.000 de persoane prin aproape 100 de zboruri. Dar, a adăugat ea, impactul conflictului nu se oprește la transport, ci afectează energia, lanțurile de aprovizionare, mediul și multe alte domenii. De aceea, noul hub ar trebui să „unească punctele”, să permită schimbul de informații și să facă posibilă acțiunea rapidă între sectoare, nu în silozuri administrative separate.

Comisia vrea să completeze această arhitectură și cu un Climate Adaptation Plan, care ar urma să ofere instrumente practice, de la cartografierea zonelor inundabile la sisteme de avertizare timpurie pentru valuri de căldură și incendii de vegetație. Lahbib a spus că executivul investește și în tineri, competențe, formare și schimburi, precum și în consolidarea bazei științifice a politicilor, prin European Centre of Expertise on Research Security. Toate aceste elemente indică faptul că pregătirea este gândită nu doar în termeni de reacție imediată, ci și de construcție a capacităților sociale și instituționale pe termen mediu și lung.

Ultima parte a discursului a fost construită în jurul ideii că pregătirea nu este „un proiect Bruxelles”, ci o responsabilitate europeană comună. Lahbib a spus că a văzut preparedness în țări și contexte foarte diferite, din Ucraina, Suedia, Grecia și Finlanda până în Bangladesh, Panama și Columbia, și că toate au în comun faptul că pregătirea funcționează atunci când oamenii lucrează împreună. Ea a încheiat spunând că europenii vor o Europă mai sigură și mai puternică și că instituțiile trebuie să livreze acest rezultat.

Discursul de închidere al comisarei Lahbib confirmă că executivul european încearcă să transforme „preparedness” într-un nou concept central al politicii UE de securitate civilă și reziliență. În această abordare, accentul se mută de la gestionarea punctuală a dezastrelor către anticipare, adaptabilitate și menținerea funcțiilor esențiale ale societății în condiții de stres simultan și prelungit.

Agenda anunțată la conferință, evaluare completă a riscurilor și amenințărilor, cerințe minime de pregătire, hub de coordonare a crizelor, plan de adaptare la climă și task force comun cu sectorul privat, arată că Bruxelles-ul încearcă să lege mai strâns protecția civilă, securitatea economică, infrastructurile critice, adaptarea climatică și capacitatea cetățenilor de a reacționa. Dacă aceste instrumente vor fi dezvoltate în forma sugerată de discurs, Uniunea va încerca să construiască nu doar instituții mai rapide, ci și o societate europeană mai rezilientă în ansamblu.