La începutul campaniei de recoltare, se anticipează o producție mai mare de grâu decât cea de anul trecut.

Deși s-a recoltat doar puțin peste 5% din suprafața semănată în toamnă cu grâu, marii fermieri din România estimează că producția va fi chiar mai mare ca anul trecut, când s-a înregistrat o valoare record.

„Recoltarea grâului este în plină desfășurare, cam 40-50% din suprafața cultivată cu grâu în sudul României a fost recoltată. Producția este bună și sperăm că va fi la fel cu cea obținută în 2016”, a declarat, pentru News.ro, Ion Cioroianu, consilier în cadrul Asociației Fermierilor din România (AFR). Potrivit specialistului, producția medie este cuprinsă între 4 și 6 tone la hectar, iar în cazul fermierilor mari este semnificativ mai bună.

Fermierul Dimitrie Muscă, care a cultivat în total 3.000 de hectare cu grâu în județul Arad, a obținut o producție medie de aproape 8 tone la hectar. „Am terminat de recoltat grâul și am obținut o producție de 7,8 tone la hectar. În general făceam 7,2-7,5 de tone la hectar, iar acum a ieșit 7,8 tone. Această producție este mai bună față de cea obținută anul trecut, în condițiile în care am semănat în noiembrie, mult mai târziu decât în perioada optimă”, a afirmat Muscă.

Ștefan Poienaru, agricultor din Fetești, a recoltat circa 50% din suprafața pe care o deține cu grâu și primele date arată o producție bună. „Producția este foarte bună din punct de vedere calitativ. Producția este între 4,5 și 5 tone la hectar. Aceasta este mai bună cu 20% față de cea obținută anul trecut. Și prețul este un pic mai încurajator, ajunge la 145 de euro pe tonă în Fetești”, a spus Poienaru, pentru News.ro.

Pe de altă parte, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurențiu Baciu, se ferește deocamdată să ofere estimări clare. „Recolta grâului tocmai a început, nici 5% din suprafața semănată cu grâu a României nu a fost recoltată. Mai găsiți grâu recoltat în Călărași, Olt, Giurgiu sau Constanța, dar este un început timid. Nu putem face acum pronosticuri pentru că nu avem suficiente date. Pare a fi o producție bună, dar așteptăm să o recoltăm”, a adăugat Baciu.

Producția de grâu a crescut anul trecut cu 4% comparativ cu 2015, până la 8,28 milioane de tone, nivel-record pentru România, înregistrând o medie de peste 4 tone la hectar. În schimb, primele date arată o producție de rapiță mai mică față de cea de anul trecut. Agricultorul Dimitrie Muscă a obținut o producție de 4 tone/ha, încondițiile în care a cultivat 1.100 ha cu rapiță în toamna anului trecut.

Recolta de rapiță a crescut în 2016 cu aproape 38% față de anul anterior, până la 1,2 milioane de tone, cu o medie de peste 2,7 tone/ha. În privința culturilor semănate în primăvară, precum porumbul și floarea-soarelui, agricultorii spun că este nevoie de ploaie în perioada următoare pentru a obține producții bune. „Acum este perioada critică pentru porumb, floarea-soarelui și soia, în perioada înfloritului, și momentan este secetă. Dacă nu vom avea ploi, culturile de primăvara vor fi grav afectate, vor fi diminuări ale producțiilor de 30% față de anul trecut. Porumbul va fi cel mai afectat”, a explicat Ștefan Poienaru, pentru News.ro.

Producția de porumb a crescut anul trecut cu 11,5% comparativ cu anul precedent, depășind 10 milioane de tone, deși suprafața cultivată s-a diminuat cu 4%, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Trump și sfârșitul hegemoniei americane

de Joseph E. Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie A...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Populism pe prețul la motorină – rețeta sigură pentru un nou dezastru în România

Creșterea prețului la motorină este genul de șoc economic...

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii