Klaus Iohannis a promulgat legea cashback
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea cashback, prin care comercianţii cu o cifră de afaceri de peste 10.000 euro şi unele instituţii publice pot să elibereze clienţilor, la cerere, numerar în valoare de cel mult 200 lei. Dacă în varianta iniţială a legii, întoarsă de şeful statului în Parlament, comercianţii erau obligaţi să acorde avansuri în numerar, în forma care a venit a doua oară la promulgare se arată că ”persoanele juridice prevăzute alin. (1) şi (3) oferă serviciul de avans în numerar la terminalele de plată în baza contractelor încheiate cu instituţiile acceptante şi pot acorda avansuri în numerar. Acestea afişează la loc vizibil semnul privind acordarea acestui serviciu, precum şi informaţii privind costurile serviciului”. http://www.mediafax.ro/economic/presedintele-klaus-iohannis-a-promulgat-legea-cashback-clientii-pot-primi-numerar-pana-la-200-lei-15929198
Comisia Europeană a revizuit în urcare estimările privind creșterea economiei românești
Comisia Europeană a revizuit în urcare cu 1%, la 5,2%, estimările referitoare la creșterea economiei românești în acest an, avansul urmând să încetinească la 3,9% în 2017 și să ajungă la 3,6% în 2018, conform previziunilor economice de toamnă. Estimările au fost revizuite în urcare față de previziunile din primăvară, când Executivul comunitar estima că economia românească va înregistra un avans de 4,2% în 2016 și unul de 3,7% în 2017. Conform noilor estimări, deficitul public ar urma să crească în 2016 până la 2,8% din PIB, de la 0,8% din PIB în 2015, urmând să continue să se deterioreze până la 3,2% din PIB în 2017 și să rămână la acest nivel și în 2018, plecând de la ipoteza că politicile nu e vor modifica. http://www.agerpres.ro/economie/2016/11/09/alerta-comisia-europeana-si-a-imbunatatit-estimarile-privind-avansul-economiei-romanesti-in-2016-la-5-2–14-03-21
Majorările salariale cu iz electoral vor duce la creșterea deficitului bugetar
Majorările salariale adoptate recent de Parlament vor determina creșterea deficitului bugetar al României la aproximativ 3,5% din PIB în 2017, mult peste recomandarea Fondului Monetar Internațional (FMI) de 2% din PIB, fapt care ar putea genera reducerea cheltuielilor de investiții sau taxe suplimentare, susține reprezentantul rezident al FMI pentru România și Bulgaria, Alejandro Hajdenberg. El a precizat că instituția pe care o reprezintă a recomandat României, pentru 2017, un deficit bugetar ‘nu de 3% din PIB, ci de 2% din PIB’, pentru a crea buffere (rezerve) fiscale și a ține datoria publică sub control. http://www.agerpres.ro/economie/2016/11/09/hajdenberg-fmi-cresterile-salariale-adoptate-de-parlament-vor-duce-deficitul-bugetar-al-romaniei-la-3-5-din-pib-in-2017-15-18-23
Exporturile și importurile au crescut în primele nouă luni
În primele nouă luni ale anului exporturile şi importurile au crescut cu 4,3%, respectiv cu 6,8%, comparativ cu perioada similară din 2015. Exporturile FOB au însumat 42,677 mld.euro, iar importurile CIF au însumat 49,611 mld. euro. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada ianuarie – septembrie a fost de 6,933 mld. euro, mai mare cu 1,392 mld. euro decât cel înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut. În luna septembrie 2016 exporturile FOB au fost de 5,241 mld. euro, iar importurile CIF au fost de 6,028 mld. euro, rezultând un deficit de 786,8 mil. euro. Faţă de luna septembrie 2015, exporturile din luna septembrie 2016 au crescut cu 6,7%, iar importurile au crescut cu 6,5%. http://www.zf.ro/eveniment/importurile-cresc-cu-viteza-dubla-fata-de-exporturi-15935827
Finanțe: Creșterea economică în perioada 2017- 3030, peste dublul mediei europene
Creșterea economică potențială este în medie de 4,2% în 2017 – 2020 fiind peste dublul mediei europene, a declarat Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice. „Îndatorarea este scăzută iar accesul la finanțare este unul facil. Am avut anul acesta rate ale dobânzii record de scăzute la finanțarea datoriei publice. Este un semn de încredere a mediului intern și extern în economia românească. Acestea reprezintă premise pentru o dezvoltarea sustenabilă dar potențialul trebuie să fie orientat în viitor către domenii strategice care prin competitivitate să permită creșterea potențialului, adică a resurselor de muncă și a investițiilor de capital care să asigure aceste rezultate bune și sustenabile an de an. Potențialul de creștere puternic afectat în perioada crizei s-a redresat aproape în totalitate. Creșterea economică potențială este în medie de 4,2% în perioada 2017 — 2020 și este peste dublul mediei europene. http://www.agerpres.ro/economie/2016/11/10/ministrul-finantelor-cresterea-economica-potentiala-este-la-dublul-mediei-europene-12-06-35
BNR menține prognoza de inflație pentru 2016 la -0,4%
BNR a menținut prognoza de inflație pentru 2016 la -0,4% și a crescut cu 0,1 puncte procentuale, la 2,1% estimarea pentru finalul anului 2017. Principala contribuție la scăderea inflației din acest an a venit din prețurile administrate, cu -0,9 puncte procentuale, iar anul viitor BNR vede o contribuție de 0,4 pp la creșterea prețurilor de aici. Fără impactul de runda I a reducerea cotei TVA, rata inflației ar fi fost de 1% în 2016 și de 2,4% în 2017, a precizat guvernatorul Mugur Isărescu. Disiparea efectului reducerii cotei de TVA, aplificarea excedentului de cerere și creșterea prețurilor externe trag în sus inflația anul viitor, arată Isărescu. „Crește cererea, se vede și cu ochiul liber, nu numai din grafice”, spune guvernatorul. http://www.profit.ro/povesti-cu-profit/bnr-a-mentinut-prognoza-de-inflatie-pentru-2016-la-0-4-si-a-crescut-usor-estimarea-pentru-anul-viitor-16045946
România, după 10 ani în Uniunea Europeană
Din 2006, ultimul an înainte de integrare, şi până anul trecut – 10 ani de când România este în UE – exporturile ţării au crescut de la 25,9 mld. euro până la 54,6 mld. euro, un plus de 110%. Avansul este dublat însă şi de o creştere a importurilor de la 37,7 mld. euro în 2006 la aproape 63 mld. euro anul trecut (66%). Exporturile au crescut, procentual, peste PIB, care a avansat în perioada menţionată cu 63%, de la 98 de miliarde de euro la 160 de miliarde de euro anul trecut. http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/zf-10-ani-de-la-aderarea-la-ue-exporturile-s-au-dublat-in-zece-ani-de-la-aderare-dar-cota-romaniei-in-comertul-international-este-sub-cea-a-ungariei-cehiei-poloniei-sau-bulgariei-15941302
Hidroelectrica rămâne cea mai profitabilă companie de stat
Hidroelectrica şi-a consolidat în acest an statutul de cea mai profitabilă companie de stat, anunţând, joi, că a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an un profit brut de 1,133 miliarde lei, în creştere cu 29% faţă de perioada similară a anului trecut, la o cifră de afaceri de 2,4 miliarde lei. În primele nouă luni, compania a produs 13,28 TWh energie, comparativ cu 12,49 TWh în aceeaşi perioadă a anului 2015. Compania a produs electricitate în 207 hidrocentrale aflate în exploatare, cu o putere instalată de 6.432 MW. http://www.news.ro/economic/hidroelectrica-isi-consolideaza-statutul-cea-profitabila-companie-stat-obtinut-profit-brut-1-13-miliarde-lei-primele-luni-crestere-29-2-lei-incasati-companie-aproape-1-leu-profit-1922412610302016111016045881
Industria de prelucrare, în creștere ușoară
Companiile din sectorul industriei de prelucrare au primit, în a noua lună din acest an, comenzi noi mai mari cu 15,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, puţin sub ritmul atins în luna anterioară, în principal ca urmare a cererii mari înregistrate de producţia de hârtie şi de cea de calculatoare, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În luna august, comenzile noi au urcat cu 17% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. http://www.news.ro/economic/firmele-din-industria-de-prelucrare-au-primit-in-septembrie-comenzi-noi-mai-mari-cu-15-industria-hartiei-si-productia-de-calculatoare-inregistreaza-cea-mai-mare-cerere-1922405311082016110916046859
Marks & Spencer iese de pe piața din România
Marks & Spencer (M&S) intenţionează să renunţe la cele şase magazine din România, în contextul închiderii a 53 de magazine de pe pieţe precum Olanda, Belgia sau Polonia, potrivit unui comunicat transmis marţi. M&S începe marţi consultările cu cei 101 angajaţi din România pe marginea propunerii de închidere a magazinelor. Grupul propune închiderea magazinelor aflate în proprietatea sa pe zece pieţe, inclusiv zece magazine în China şi şapte în Franţa, precum şi a magazinelor sale din Estonia, Ungaria, Lituania, Polonia, Slovacia, Olanda, Belgia şi România. http://www.mediafax.ro/economic/marks-spencer-anunta-inchiderea-magazinelor-din-romania-15930840
Farmec deschide al treilea magazin al companiei, în noul Veranda Mall
Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, deschide un nou magazin Gerovital la București, în centrul comercial Veranda Mall, fiind al treilea la nivel național. Acesta are o suprafață totală de 34 mp și a necesitat o investiție de peste 60.000 euro. Magazinul cuprinde toate produsele din gamele Gerovital și Aslavital, dar și consultanță legată de acestea. Deschiderea face parte din strategia Farmec de îmbunătățire și modernizare a rețelei de magazine în țară. În prezent, rețeaua numără 8 puncte de distribuție în Cluj, București, Argeș, Sibiu, Brașov și Neamț și 3 puncte de lucru în Baia Mare, Craiova și Focșani. În acest moment, Farmec are 11 magazine proprii în Cluj Napoca (3 magazine), Timișoara, Arad, Târgu-Mureș, Sibiu, Constanța, Brașov și București. http://www.profit.ro/povesti-cu-profit/retail/farmec-deschide-la-bucuresti-al-treilea-magazin-gerovital-din-tara-16045219
Proges Oradea, în faliment
Importatorul și distribuitorul de materiale pentru amenajări interioare, parchet și covoare Proges Oradea, fondat în anii ’90 de oamenii de afaceri Cristian Copăcean, Sim Cristian Ovidiu și Ilonta Claudiu, care ajunsese în 2008 să aibă în portofoliu 25 de magazine, centre logistice, o rețea de peste 1.000 de revânzători la nivel național și afaceri de 234 milioane lei (52 milioane euro), a intrat în faliment. ”Creditorii debitorului Proges trebuie să procedeze la înscrierea la masa credală a acestuia, prin depunerea cererii de admitere a creanței născute în cursul procedurii”. http://www.profit.ro/povesti-cu-profit/real-estate-constructii/lovite-puternic-de-criza-in-2012-magazinele-proges-intra-in-faliment-planul-de-reorganizare-in-insolventa-a-esuat-16042956
Retailerul sârb Sport Vision își deschide cel mai mare magazin în România
Retailerul de articole sportive Sport Vision din Serbia va deschide cel mai mare magazin din România în centrul comercial Colosseum Retail Park din București, anunță firma ACTIV Property Services, care a intermediat inchirierea. Noul magazin va fi deschis sub conceptul Sport Vision Extra nu mai tarziu de trimestrul I din 2017 și va avea o suprafață de 930 metri pătrați. Colosseum Retail Park este principala destinatie de cumparaturi in nord-vestul Bucurestiului de la momentul deschiderii in 2011. Parcul de retail are o suprafață închiriabilă de peste 37.000 metri pătrați și are ca ancore Carrefour, Leroy Merlin, Altex si JYSK. Parcul urmează să fie extins în perioada următoare. http://www.profit.ro/povesti-cu-profit/retail/retailerul-sarb-de-articole-sportive-sport-vision-deschide-cel-mai-mare-magazin-din-romania-in-colosseum-retail-park-16044820
New Kopel Group, afaceri cu 11% mai mari în primele nouă luni ale anului
Cifra de afaceri a companiei New Kopel Group a crescut cu 11% în primele nouă luni ale acestui an, la aproximativ 20,5 milioane de euro, pe fondul creşterii vânzărilor şi a flotei de maşini administrate în sistem de leasing operaţional, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Valoarea totală a investiţiilor s-a ridicat la 10 milioane de euro, în timp ce compania şi-a menţinut ritmul creşterii prin cumpărarea a 800 de maşini noi. http://www.curierulnational.ro/Actualitate%20Companii/2016-11-10/Afacerile+New+Kopel+Group+au+crescut+la+20%2C5+mil.+euro+in+primele+noua+luni
Campioni la insolvențe
Firmele din ţara noastră se confruntă în continuare cu probleme, ceea ce face ca numărul celor care intră în insolvenţă, în dizolvare sau îşi suspendă activitatea să rămână foarte ridicat în comparaţie cu statele din regiune. Numărul companiilor care au intrat în insolvenţă în primele nouă luni ale anului a scăzut cu aproape 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar incidenţa insolvenţelor la mia de companii rămâne de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene. Conform datelor Registrului Comerţului, au intrat în insolvenţă aproape 6.000 de companii anul acesta, cele mai multe fiind din Bucureşti (un total de 1.205, cu 11,1% mai puţin decât în primele nouă luni ale anului trecut), din judeţul Bihor (422, în creştere cu 5,6%) şi Iaşi (354 de firme, în urcare cu 11,3%).
http://www.capital.ro/numarul-de-insolvente-scade-dar-ramanem-campioni-in-regiune-1.html
Românii se reorientează spre cosmetice produse în țara noastră
Cosmeticele românești încep ușor, ușor să câștige teren în preferințele românilor, în defavoarea brandurilor internaționale, pe măsură ce aceștia conștientizează treptat că un produs mai scump nu înseamnă neapărat că este mai bun, ci deseori este vorba doar de un ambalaj mai elegant și cheltuieli de marketing consistente reflectate în prețul de desfacere, spune Susana Laszlo, director general al producătorului local Cosmetic Plant, brand românesc cu o istorie de 25 de ani. http://www.profit.ro/povesti-cu-profit/retail/cosmeticele-romanesti-incep-usor-usor-sa-castige-teren-in-preferintele-romanilor-povestea-brandului-cosmetic-plant-16045158
Înmatriculările de autovehicule noi, în creștere cu peste 4%
Numărul înmatriculărilor de vehicule noi a crescut, în octombrie cu 4,02%, până la 11.084 unităţi, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015, în această marjă autoturismele înregistrând un salt de 5,14%, reiese din datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. La nivelul primelor 10 luni ale anului, au fost înmatriculate în România 75.943 autoturisme noi, în creştere cu aproape 18%, în comparaţie cu acelaşi interval din anul anterior, când au fost consemnate 64.401 înregistrări. Potrivit DRPCIV, în octombrie au fost înregistrate 11.084 vehicule noi, ceea ce reprezintă o creştere de aproximativ 4%, comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior. În perioada analizată, au fost înmatriculate 7.951 autoturisme, echivalentul unui salt de circa 5% faţă de luna octombrie din 2015. http://www.economica.net/numarul-inmatricularilor-de-vehicule-noi-a-urcat-cu-4prc-in-octombrie-autoturismele-au-inregistrat-un-salt-de-18prc-la-10-luni_128440.html
Profi deschide încă cinci magazine în provincie
Retailerul Profi a anunţat deschiderea a 5 noi magazine în provincie, reţeaua companiei ajungând astfel la 476 de unităţi, în 239 de localităţi în toată ţara, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Cele cinci unităţi au fost inaugurate în Giroc, Pleniţa, Prejmer, Modelu şi Mociu, noi localităţi în reţeaua Profi. Magazinul din Giroc, cel de-al 42-lea din judeţul Timiş, funcţionează în format City. Aflat pe strada Naturii, nr.2, acesta se întinde pe o suprafaţă totală de 418 metri pătraţi, din care suprafaţa de vânzări este de 267 metri pătraţi. http://www.curierulnational.ro/Actualitate%20Companii/2016-11-11/Profi+a+mai+deschis+5+magazine+in+provincie
Gazoductul de sub Dunăre, inaugurat oficial
Companiile Transgaz şi Bulgartransgaz au inaugurat oficial vineri, în prezenţa mai multor oficiali de prim rang din cele două state şi de la Comisia Europeană, firul principal al interconectorului Giurgiu-Ruse pe sub Dunăre, care va transporta gaze către principalele pieţe de consum din Europa Occidentală, prin Austria. Conducta a fost inauguată cu o întărziere de patru ani. Gazoductul va face parte din proiectul Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA), care va lega reţelele de gaze naturale din cele patru state şi va permite exportul gazelor de la Marea Neagră spre Austria. http://www.news.ro/economic/romania-si-bulgaria-au-inaugurat-oficial-conducta-de-gaze-pe-sub-dunare-cu-o-intarziere-de-patru-ani-primele-licitatii-pentru-rezervarea-capacitatii-vor-avea-loc-in-decembrie-1922413511002016111716047587
Profitul OTP Bank, în scădere cu 12%
Profitul net al OTP Bank în Romania a scăzut cu 12% în primele nouă luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 2,2 mld. forinţi (7,05 mil. euro), în timp ce veniturile s-au redus cu 10%, potrivit datelor publicate vineri de instituţia financiară din Ungaria. În trimestrul al treilea, profitul net s-a contractat în termeni anuali cu 57%, la 1,9 mil. euro. Faţă de trimestrul al doilea declinul a fost de 40%. OTP a atribuit scăderea profitului nivelului ridicat al taxelor plătite de bancă în România. Banca a obţinut un profit operaţional de 20,7 mil. euro, în stagnare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Veniturile totale au scăzut cu 10% în primele nouă luni, comparativ cu intervalul similar din 2015, la 64 mil. euro, în special din cauza veniturilor din dobânzi. http://www.news.ro/economic/profitul-net-al-otp-bank-in-romania-a-scazut-cu-12-la-noua-luni-la-7-milioane-de-euro-1922410411462016111716047560