Brexit: Theresa May promite că va permite unui număr de 3 milioane de cetățeni UE să rămână în Marea Britanie

În cadrul negocierilor începute între Marea Britanie și Uniunea Europeană referitor la Brexit, Theresa May, prim-ministrul britanic,  a anunțat liderii europeni că va permite rămânerea în țară a circa 3 milioane de cetățeni din state membre UE dacă locuiesc deja în Regatul Unit de cel puțin cinci ani, scrie publicația The Independent.

Persoanele care primesc „statut definitiv” vor avea asigurat accesul la sistemul de sănătate, educație și alte beneficii similare cu cele de care se bucură cetățenii UE ce locuiesc în prezent în Marea Britanie.

Premierul britanic a refuzat însă să facă publică data exactă începând cu care imigranții europeni nu le va mai fi garantat „statutul definitiv” – acest lucru îi lasă în încertitudine pe imigranții care sunt deja pe teritoriul britanic cu privire primirea dreptului de ședere.

Acordul trebuie să fie „reciproc”, pentru a oferi aceleași garanții britanicilor care locuiesc într-una din celelalte 27 de stat membre ale UE, a adăugat sursa guvernamentală. Iar Londra speră să găsească un acord în acest sens „cât mai repede posibil”.

Negociatorul șef al UE, Michel Barnier, și ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, au început luni, la Bruxelles, negocierile istorice privind ieșirea Marii Britanii din UE, la un an după desfășurarea referendumului.

 

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Trump și sfârșitul hegemoniei americane

de Joseph E. Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie A...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Scrisoare Deschisă adresată Guvernului României

În atenția: Prim-ministrului României, Ilie Bolojan Subiect: AEI solicită realizarea...

Populism pe prețul la motorină – rețeta sigură pentru un nou dezastru în România

Creșterea prețului la motorină este genul de șoc economic...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii