,,Nu vom modifica TVA în perioada următoare’’. ,,Nu se pune problema creșterii taxelor în 2025’’. ,,Nu avem, în acest moment, pe masă o creștere a taxelor’’. Sunt doar câteva dintre declarațiile făcute de decidenți, de la ministrul Finanțelor la premier, în ceea ce privește fiscalitatea. În mesajele lansate de politicieni, oamenii de afaceri au de ales – ori se mulțumesc cu asigurările legate de ,,perioada următoare’’, ori încep de pe acum să pregătească măsurile necesare pentru a preîntâmpina efectele păguboase ale creșterii taxelor. Indiferent de ce strategie vor alege, antreprenorii reclamă, pentru a nu știu câta oară, lipsa de predictibilitate fiscală a statului român. Cum să îți programezi o investiție pentru următorii ani dacă nu știi pe ce taxe vei lucra?
Speculații, zvonuri, temeri nejustificate. Așa cataloghează politicienii toate semnalele lansate dinspre mediul de afaceri legate de posibila creștere a taxelor. Bănci de prestigiu, agenții de consultanță fiscală, oameni de business cu experiență uriașă, patronate și organizații de afaceri și-au exprimat în ultimele luni temerile că, la cum arată situația bugetară a României, creșterea taxelor devine tot mai evidentă drept soluție de avarie.
Cum arată situația economică? În esență, vom încheia anul cu un deficit bugetar de peste 25 de miliarde de euro, cu împrumuturi luate în 2024 de peste 40 de miliarde de euro, cu o factură nouă la pensii, pentru 2025, de peste 7 miliarde de euro și cu încă 10 miliarde de euro de împrumutat pentru cofinanțările din PNRR. Mai punem încă 7 miliarde de euro numai dobânzile pe care le vom avea de plătit anul viitor. Tragem linie și vom vedea că vom începe 2025 cu o gaură de aproape 90 de miliarde de euro. E ceva fără precedent în istoria economică a României.
Cum vor autoritățile să acopere această gaură? Prin încasări mai mari din taxe și impozite și prin reducerea cheltuielilor publice. Va fi de ajuns? Mă îndoiesc. La cum arată previziunile financiare ale dl. Boloș, ministrul de Finanțe, anul viitor ar trebui să colectăm dublu din impozitul pe venituri și cu 60% mai mult din TVA și accize.
La cum arată economia, pare că aceste cifre sunt cel puțin indecente. Datele de la INS arată că, după primele două trimeste din 2024, aveam o creștere economică de numai 0,1 la sută, iar perspectivele întregului an converg, conform unei analize Frames, către un avans de maxim 0,7-0,8%. În esență, cu toate ,,e-urile’’ fiscale lansate în acest an, sunt puține șanse ca din colectare să facem rost mai mult de 10 miliarde de euro și asta într-o viziune pozitivă.
Altfel spus, de unde vom lua ceilalți bani, adică peste 80 mld.euro, care se adaugă facturilor clasice din 2025. Primul impuls este să ne gândim la împrumuturi. De altfel, statul și-a asumat deja că anul viitor și în anii care vin se va împrumuta masiv, dovadă că vor duce datoria publică la peste 63% din PIB. Probabil vom lua, din piețe, undeva spre 50 miliarde de euro, aceasta fiind limita maximă la care ne putem împrumuta. Să nu uităm că băncile românești, de exemplu, sunt deja înecate în titlurile de stat achiziționate. Practic nu mai au cum să împrumute statul atât de mult. Dincolo de bănci, de investitorii instituționali, poate vom apela la FMI dar nici de acolo nu vom primi foarte mulți bani.
În plus, sperăm ca măcar în 2025 să atragem din fondurile UE. Am avea la dispoziție cam 15 miliarde de euro. E o speranță, pentru că, judecând după datele din prezent, e mai mult o Fata Morgana – Din 2023 n-am mai încasat niciun euro din PNRR. Iar de cheltuit, după primele 9 luni, am cheltuit 800 milioane din prefinanțările primite.
Astfel că, dacă nici banii europeni nu îi vom lua, problema finanțării deficitului rămâne în continuare în prim-plan. Și asta chiar dacă, din prognozele MFP, acesta ar urma să scadă anul viitor cu maxim 1 procent.
Asta înseamnă că la factura despre care vorbeam, moștenită din 2024, se vor mai adăuga cel puțin 20 de miliarde de euro.
O ecuație imposibilă
În aceste condiții, statul va trebui să ia bani de undeva. Probabil va scoate pe piața de capital niște pachete minoritare de acțiuni la firmele de stat, că va încerca câteva privatizări, dar șansele să obțină mai mult de 2-3 miliarde de euro nu sunt.
Astfel că, din păcate, varianta creșterii taxelor devine singura soluție viabilă. De altfel, dacă analizezi planul fiscal propus de Boloș Bruxelles-uului și dacă faci niște calcule simple, vei realiza că la impozitul pe venit, suma încasată crește cu echivalentul majorării impozitului de la 10 la 16%. Coincidență sau nu.
Iar la TVA, în perspectiva următorilor doi ani, încasările cresc cu echivalentul majorării TVA de la 19 la 21% sau a eliminării cotelor reduse de TVA de 5 și 9%. O altă coincidență.
Bineînțeles că politicienii nu vor spune nimic despre asta pînă anul viitor, după ce se va forma noul guvern. Atunci, viitorul ministru de Finanțe va ieși public și va prezenta ,,greaua moștenire’’ financiară și va insista, probabil, că Banca Mondială și Comisia Europeană ne impun să creștem taxele.
Altfel spus, așteptați-vă la creșteri de taxe încă din 2025. ,,Nu vom modifica TVA-ul în perioada următoare’’ se referă doar la orizontul a cătorva luni, până ce se va forma noul guvern care va trebui să se pună pe treabă.
Ce efecte va avea creșterea taxelor o știm cu toții prea bine. Majorări de prețuri, scăderi de vânzări, disponibilizări, mai multă sărăcie și o economie, în general, mai puțin competitivă.
Ce trebuie să înțeleagă firmele din această realitate, cum să își construiască un plan de investiții? Aici ține de fiecare investitor în parte. Mulți se vor retrage, vor limita expunerile, vor da oameni afară, vor aștepta vremuri mai bune. Alții, probabil mai bine capitalizați, vor aștepta oportunitățile – în ape tulburi, rechinii vânează cel mai bine – altfel spus, vor pune mâna pe business-uri, pe cote de piață cu un discount semnificativ.
Există alternative la creșterea taxelor? Cu siguranță. O reducere drastică a cheltuielilor publice este absolut necesară. O reorganizare administrativă e esențială și nici nu trebuie să modifici Constituția – păstrăm județele, așa cum scrie în actul fundamental, doar ca facem mai puține. Niște privatizări sunt absolut esențiale, alături de listări de pachete de acțiuni la companiile performante, pe BVB.
Și mai putem face ceva esențial. Să mergem pe urmele evazioniștilor, cu acțiuni cu agenți sub acoperire, cu anchete serioase, așa cum face IRS-ul american. O țintă clară – evaziunea pe TVA de tip carusel. Reprezintă cel puțin 30% din totalul banilor pierduți de stat în fiecare an. Și nu sunt puțini. Vorbim de peste 40 de miliarde de euro.
Vor face aceste lucruri? Să sperăm că da. Pentru că altfel ne întoarcem la creșterile de taxe care vor duce economia în recesiune.
Cum ne salvăm business-urile?
Așa cum avertizam încă de acum 2 ani, restructurarea afacerilor va deveni cuvântul de ordine în business-ul românesc.
Sunt sute de companii care au ales, deja, să își pregătească afacerile pentru vremuri de criză, să își reducă expunerile și să caute soluții financiare de backup în caz de nevoie.
Este o veste bună, din perspectiva limitării unei potențiale expuneri negative a României la efectele unei potențiale crize internaționale, însă este o veste destul de proastă pentru dinamica business-ului, în general.
În prezent, limitarea cheltuielilor neesențiale pentru core-business-ul companiei se află în prim-planul majorității investitorilor. Este vorba de cheltuielile logistice în principal, cele generate de funcționarea afacerii (chirii, costuri de birou, achiziții de mobilier, tehnică de calcul, utilități etc.)
O altă măsură o reprezintă restucturarea portofoliului de servicii/produse. Focusul se va pune pe produsele/serviciile care aduc cel mai ridicat volum de vânzări/profit, celelalte urmând să fie trecut în stand-by.
Vânzarea activelor neesențiale pentru business (terenuri, clădiri, utilaje nefolosite etc.), limitarea creditului comercial și renunțarea la liniile de leasing operațional sunt de asemenea soluții optime.
Iar dacă business-ul totuși continuă să aibă probleme, există varianta alternativă la insolvență – acordul de restructurare.
Acordul de restructurare funcționează ca un instrument proactiv, permițând afacerilor să abordeze problemele financiare înainte ca acestea să escaladeze în insolvență si chiar faliment.
Companiile pot elabora un plan de restructurare adaptat nevoilor și constrângerilor unice ale afacerilor lor, fără a fi limitați de procedurile rigide de insolvență.
În loc să treacă prin proceduri complexe și de lungă durată de insolvență, companiile pot continua să funcționeze în timp ce sunt în desfășurare negocieri și eforturi de restructurare. În plus, acordul de restructurare poate permite afacerilor să acceseze noi finanțări pentru a acoperi golurile de lichiditate, sub termeni care ar putea fi mai favorabili decât finanțarea de urgență sau de criză.