Eurostat: România, în topul statelor UE cu cele mai mari creșteri ale consumului

România se află pe a patra poziție între statele membre ale Uniunii Europene care au înregistrat cele mai mari creșteri anuale ale volumului comerțului cu amănuntul, cu un avans de 7,5% în februarie 2017, fiind depășită de Slovenia (16,8%), Luxemburg (12,9%) și Lituania (7,6%), conform datelor recente publicate de Biroul European de Statistică, Eurostat.
Volumul comerțului cu amănuntul a crescut cu 0,7% în februarie 2017 atât în zona euro, cât și la nivelul Uniunii Europene, față de aceeași lună din 2016. Iar în ianuarie, acesta a crescut cu 0,1% în zona euro și 0,2% în UE28.
Printre statele din UE, cele mai mari creşteri ale volumului comerţului cu amănuntul au fost înregistrate în Slovenia (16,8%), Luxembourg (12,9%), Lituania (7,6%) şi România (7,5%). Țările care au marcat cele mai mari scăderi la acest capitol sunt Belgia, cu -3,2%, Malta, cu -0,9% și Danemarca, cu 0,2%, conform raportului Eurostat.
Totodată, în luna februarie 2017, avansul înregistrat de volumul comerțului cu amănuntul de 1,8% față de februarie 2016 s-a datorat creșterii cu 2,4% pentru produsele non-alimentare, cu 0,8% la mâncare, băutură și tutun și cu 0,5% la combustibilul auto. La nivelul Uniunii Europene, creșterea de 2,2% a comerțului cu amănuntul s-a pus pe seama creșterii cu 3,4% a produselor non-alimentare, cu 1% a carburanților auto și cu 0,9% la alimente, băutură și tutun.
Creşterea de 0,7% a volumului comerţului cu amănuntul în zona euro, în februarie 2017, comparativ cu ianuarie 2017, se datorează creşterii de 0,9% pentru produsele non-alimentare şi de 0,7% pentru tutun, mâncare şi băutură, în timp ce sectorul de combustibil auto a scăzut cu 0,9%. În statele membre UE, creşterea de 0,7% a comerţului cu amănuntul vine pe fondul creşterii înregistrate pentru produsele non-alimentare, băutură, mâncare şi tutun.
Printre statele membre cu date disponibile, cele mai mari creşteri ale comerţului cu amănuntul s-au remarcat în Portugalia (3,1%), Croaţia (2,8%), Slovenia (2,3%), la polul opus fiind Malta (-0,8%), Letonia (-0,7%) şi Belgia (-0,6%).

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Angajatori de TOP București – epicentrul oportunităților de carieră pe 27–28 martie, la Sala Palatului

În cadrul celui mai mare târg de carieră, Angajatori de...

Materii prime critice: România poate trece de la periferie la relevanță

De Oana Ijdelea, Managing Partner, Ijdelea & Asociații Există resurse care...

OUG-ul invizibil, mimarea acțiunii și evitarea responsabilității

Există momente în care statul intervine ferm, își asumă...

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii