Guvernatorul BNR avertizează: Credibilitatea băncilor a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii ani

În contextul în care în ultimii ani încrederea românilor a scăzut față de bănci odată cu creditarea, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, avertizează instituțiile bancare să-și consolideze credibilitatea în fața clienților, să se apropie de aceștia mai mult și să îi cultive, deoarece, cu toate că situația macroeconomică a României din prezent este cea mai bună din ultimii 27 ani, totuși există riscuri mai mari, transmite News.ro.

”E nevoie de a vă recâștiga credibilitatea după acești ani, ea a scăzut. Sunt toate datele pentru ca aceasta să fie recâștigată, în măsura în care s-a pierdut (…)”, a declarat Isărescu în cadrul Forumului Pieței Financiare, organizat de Asociația Română a Băncilor (ARB).

Guvernatorul BNR a subliniat totodată că sistemul bancar este foarte solid în acest moment și deține un exces de lichiditate, două puncte forte pe care băncile se pot baza pentru a recâștiga încrederea clienților.

„Cum am putea să caracterizăm situaţia economico-financiară a României? Nu am văzut niciodată, în 27 de ani, o situaţie macroeconomică mai bună, dar nici riscuri mai mari. Nu este o contradicţie, nu este un conflict. Riscul unei căderi este mai mare şi efectele sunt mai mari, atunci când ajungi acolo sus. Trebuie să ne asumăm riscuri cu o prudenţă mai mare. Sunt riscuri mai mari, pe care trebuie să vă luaţi inima în dinţi şi să le administraţi mai bine. Situaţia financiară a băncilor s-a întărit. Se poate vorbi de un restart al creditării”, a declarat Mugur Isărescu.

El a subliniat că, dacă o bancă are prea multe litigii cu clienții, trebuie să găsească metode a negocia și rezolva aceste probleme în interiorul băncii, în condițiile în care băncile trebuie să se apropie mai mult de clienți pentru creșterea creditării.

”Maniera de a aborda prudența printr-un pas înapoi în ceea ce privește creditarea nu mai merge. Trebuie să vă apropiați de clienți, să vă cultivați clienții. Acestea se fac prin benevolență, înțelegerea nevoilor și negociere”, a declarat Isărescu.

De asemenea, guvernatorul BNR a adus în discuție și faptul că  sistemul bancar nu a trebuit să fie suținut din bani publici pentru a depăși criza financiară, acesta fiind în prezent într-o situație foarte bună cu exces de lichiditate și cu un nivel redus, de circa 10%, al nivelului creditelor neperformante.

 

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Angajatori de TOP București – epicentrul oportunităților de carieră pe 27–28 martie, la Sala Palatului

În cadrul celui mai mare târg de carieră, Angajatori de...

Materii prime critice: România poate trece de la periferie la relevanță

De Oana Ijdelea, Managing Partner, Ijdelea & Asociații Există resurse care...

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii