Jianu: Lângă acest program de guvernare cred că nu poate sta niciun Guvern, nu poate ține pasul

Parafrazându-l pe ministrul Agriclturii, Florin Jianu, președinte al CNIPMMR, a declarat luni că „Dacă lângă un guvern poate sta un program de guvernare, lângă acest program de guvernare cred că nu poate sta niciun guvern, pentru că nu poate ține pasul”.

Fostul ministru pentru Mediul de afaceri a subliniat importanța obținerii stabilității și predictibilității pentru ca economia să se dezvolte sustenabil.

„Primul lucru pe care mediul de afaceri îl cere constant reprezintă stabilitatea și predictibilitatea. Dacă există un Guvern, există o majoritate parlamentară, haide măcar să creăm o stabilitate. Timp de un an de zile acest Guvern să își facă treaba după care se trage linie și vedem ce anume trebuie schimbat. Suntem după numai șase luni de zile și vorbim deja de schimbarea Guvernului. Și știți cum încep lucrurile, sub formă de zvon, după care ele devin certitudine în câteva zile. Gândiți-vă la stabilitatea și predictibilitatea în mediu de afaceri, la mesajul și percepția investitorilor, investitorilor români sau investitorilor străini. Gândiți-vă ce înseamnă schimbarea unui Guvern din punct de vedere administrativ. Oamenii aceia numai să se așeze pe scaune le ia câteva luni să înțeleagă despre ce e vorba”, a afirmat Jianu.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Angajatori de TOP București – epicentrul oportunităților de carieră pe 27–28 martie, la Sala Palatului

În cadrul celui mai mare târg de carieră, Angajatori de...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii