Legea salarizării unitare mai trebuie lăsată la dospit. Guvernul a greșit calculele din prea mult optimism

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că salariile din Educație și cele din Sănătate nu vor crește potrivit calendarului stabilit și se vor face în trepte pe parcursul anului 2018.

Astfel, de la 1 ianuarie 2018, creșterea va fi de doar 25%, urmând ca de la 1 martie 2018 să fie acordată diferența. Varianta inițială prevedea ca primele majorări să fie aplicate de la 1 iulie 2017.

„De la 1 ianuarie 2018, toţi bugetarii vor avea o creştere a salariului brut de 25%, de la 1 martie încă 20% pentru profesori, care adăugat la creşterea de 25% înseamnă o creştere de 50%. Tot de la 1 martie, medicii şi asistenţii au creşteri de peste 100%, ajungând la nivelul grilei din 2022. Este varianta cu care noi vom intra în comisie”, a spus Ministrul Muncii, marţi, la Antena 3, potrivit Mediafax.

De vină pentru amânare ar fi fost amendamentele făcute în Parlament.

„Toate acestea calculate pe impact faţă de varianta iniţială a legii ne-au dus la situaţia în care să se mai amâne până la 1 martie creşteri la Educaţie şi la Sănătate, dar şi Sănătatea şi Educaţia vor intra cu creşteri de 25% chiar de la 1 ianuarie ca toţi ceilalţi bugetari. Aceasta este varianta cu care vom intra în comisie, domnul Viorel Ştefan nu a asistat la toată discuţia, noi am rămas cu secretarii de stat şi am calculat în continuare impactul pe buget”, a mai spus Olguţa Vasilescu.

Anunțul referitor la decalarea calendarului majorărilor din legea salarizării unitare a fost făcut după ce ministrul Muncii a avut o întrevedere cu ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan.

Comisia de muncă din Camera Deputaților trebuia să se reunească, marți dimineață, pentru a dat un ultim vot înainte ca proiectul legii salarizării să intre în plen. Ședința a fost amânată, însă, pe fondul discuțiilor legate de depășirea anvelopei de 32 de miliarde de lei, prevăzută pentru perioada 2017-2020.

Deputații din comisie ar fi trebuit să voteze raportul cu amendamente întocmit la legea salarizării unitare, astfel încât proiectul să fie pus pe ordinea de zi a plenului de miercuri.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Dan Apostol, NewMoney Talks – România, în vâltoarea incertitudinii energetice de la nivel mondial

https://www.youtube.com/watch?v=a94EAqaQ-2M&authuser=0

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

PZU Europa, 14–15 septembrie 2026: într-o singură zi, piața a arătat toate slăbiciunile tranziției energetice

Pe 14 septembrie 2026, piața europeană de energie electrică...

Radiografia companiilor de stat: sectorul cu două viteze

De Cosmin Marinescu, Viceguvernator al Băncii Naționale a României

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii