Ministerul rus de Externe: Rusia nu va mai ceda Crimeea

Rusia a anunțat miercuri că nu are de gând să returneze peninsula Crimeea Ucrainei sau să discute despre acest subiect cu partenerii externi. Declarațiile vin la scurt timp după ce Donald Trump a spus că solicită Kremlinului restituirea peninsulei anexate în 2014, transmite Reuters.

Moscova consideră că votul aproape unanim al populației din Crimeea la referendumul din 2014 în favoarea unirii cu Rusia îi conferă acesteia dreptul de a-și anexa acest teritoriu, care i-a aparținut până în 1954 când liderul sovietic Nikita Hrușciov a cedat peninsula Ucrainei.

De cealaltă parte, Ucraina spune că rezultatul referendumului este fals, fiind ținut după ce trupele rusești erau deja prezente în peninsulă.

„Nu vom returna teritoriul nostru. Crimeea este un teritoriu ce aparţine Rusiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, citată de Reuters.

Anexarea Crimeei din 2014 a atras asupra Rusiei sancțiuni din partea Statelor Unite și a Uniunii Europene, răcind relațiile cu Moscova la cel mai scăzut nivel de după Războiul Rece.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Angajatori de TOP București – epicentrul oportunităților de carieră pe 27–28 martie, la Sala Palatului

În cadrul celui mai mare târg de carieră, Angajatori de...

Materii prime critice: România poate trece de la periferie la relevanță

De Oana Ijdelea, Managing Partner, Ijdelea & Asociații Există resurse care...

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii