Ministrul Mediului a anunțat o nouă soluție pentru înlocuirea timbrului de mediu

Ministerul Mediului va prezenta în perioada următoare o alternativă pentru timbrul de mediu, ce se preconizează a fi „un sistem de modern, european” ce va îngădui României să-și atingă obiectivele de mediu și totodată va mulțumi populația, conform Hotnews.

„Aşa cum ştiţi, prin Legea celor 102 taxe, timbrul de mediu a fost eliminat. A existat, până acum, o gândire conform căreia trebuia să încasăm la bugetul AFM-ului taxa. Eu nu vreau să vizez chestiunea asta. Pentru mine este foarte important, ca şi pe zona de deşeuri, să trăim într-un mediu mult mai curat. Vă reamintesc că Bucureşti, Braşov şi Iaşi sunt, în momentul de faţă, sub procedură de infringement din cauza calităţii aerului. De aceea, eu gândesc împreună cu alte instituţii ale statului, în momentul de faţă, un sistem modern, astfel încât să nu venim cu taxare suplimentară pe cetăţean, dar în acelaşi timp să ne asigurăm că avem autoturisme din ce în ce mai puţin poluante care să fie pe străzile noastre, mai ales în zonele unde avem aglomerări urbane. O să prezentăm, probabil săptămâna viitoare, un sistem modern, european, pe care l-am gândit, astfel încât să fie toată lumea mulţumită şi să ne atingem obiectivele de mediu”, a declarat marți ministrul Mediului, Daniel Constantin.

Timbrul de mediu pentru autovehicule este inclus în cele 102 taxe nefiscale care au fost eliminate de la 1 februarie 2017.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Educația suferindă din România vs. Educația finlandeză

de  Andrei Apostol‑Birzu   Educația din România nu a fost niciodată...

Angajatori de TOP București – epicentrul oportunităților de carieră pe 27–28 martie, la Sala Palatului

În cadrul celui mai mare târg de carieră, Angajatori de...

Cifrele mici se luptă cu cifrele mari

Creșterea economică, puterea de cumpărare, veniturile populației, nivelul de...

LUMEA SE REMODELEAZĂ! CE FACE ROMÂNIA?

Lumea se remodelează. Fenomenul de remodelare cu manifestare mondo- globală...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii