Ca persoană născută în 1948, riscul unui al Treilea Război Mondial nuclear a făcut parte reală din copilăria mea. Acel pericol – sau cel puțin pericolul ca Germania de Est și cea de Vest să fie amândouă complet distruse – a persistat până la sfârșitul Războiului Rece și căderea Uniunii Sovietice.
De atunci, riscul ca superputerile militare și nucleare să declanșeze un Armageddon a fost redus în mod substanțial, chiar dacă nu a dispărut complet. Astăzi, pericolul mai mare este că un număr în creștere de țări mai mici conduse de regimuri instabile sau dictatoriale vor achiziționarea de arme nucleare. Devenind o putere nucleară, aceste regimuri pot să-și asigure propria supraviețuire, să-și promoveze interesele geopolitice locale sau regionale și chiar și să-și urmărească o agendă expansionistă.
În acest nou climat, „rațiunea de descurajare” menținută de Statele Unite și Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece s-a erodat. Acum, dacă proliferarea nucleară crește, reținerea de folosire a armelor nucleare probabil că va scădea.
După cum arată situația actuală din Coreea de Nord, apariția armelor nucleare în Asia de Est și în Golful Persic ar putea reprezenta o amenințare directă la adresa păcii mondiale. Luați în considerare confruntarea retorică recentă dintre dictatorul nord-coreean Kim Jong-un și președintele American Donald Trump, în care Trump a promis că va răspunde cu „foc și furie” oricăror alte provocări nord-coreene. În mod clar, Trump nu se bazează pe raționalitatea forței de descurajare, așa cum s-ar fi așteptat de la liderul ultimei superputeri rămase. În schimb, el și-a dat frâu liber emoțiilor.
Bineînțeles, Trump nu a început criza care escaladează în Peninsula Coreană. Aceasta a început să crească de ceva timp, din cauza dorinței regimului nord-coreean de a plăti orice preț pentru a deveni o putere nucleară, pe care o consideră o modalitate de a-și asigura propria siguranță. În plus, regimul dezvoltă rachete balistice intercontinentale capabile să transporte o armă nucleară și să lovească coasta de vest a SUA sau chiar mai departe de atât. Aceasta ar reprezenta o provocare majoră pentru securitatea oricărei administrații SUA.
În cele din urmă, nu există opțiuni bune pentru a răspunde amenințării nord-coreene. Un război preventiv codnus de SUA asupra Peninsulei Coreene, de exemplu, ar putea duce la o confruntare directă cu China și la distrugerea Coreei de Sud și ar avea implicații imprevizibile pentru Japonia. Și, deoarece triunghiul dintre China-Coreea de Sud-Japonia a devenit noul centru de putere al economiei globale din secolul al XXI-lea, nicio țară nu ar fi scutită de impactul economic. Chiar dacă SUA continuă să facă aluzie la posibilitatea unui război, liderii armaeti americane știu foarte bine că utilizarea forței militare nu este într-adevăr o opțiune viabilă, date fiind costurile și riscurile sale prohibitive.
Atunci când Coreea de Nord atinge statutul de putere nucleară, garanția americană de securitate nu va mai atât de sigură. O Coree de Nord cu arme nucleare și mijloacele de a le folosi ar pune presiune asupra Coreei de Sud și Japoniei pentru a-și dezvolta propria capacitate nucleară, pe care o pot face cu ușurință. Dar acesta este ultimul lucru pe care China îl dorește.
Situația din Asia are astăzi atributele nucleare ale secolului al XX-lea și dinamica puterii naționale a secolului al XIX-lea. Acest lucrur ar putea să se dovedească a fi un cocktail extrem de inflamator. În același timp, sistemul internațional devine din ce în ce mai instabil, structurile, instituțiile și alianțele politice din întreaga lume fiind upended sau contestate.
Multe vor depinde de ce se întâmplă în SUA sub președinția lui Trump. Ancheta privind posibila colaborare între echipa de campanie a lui Trump și Rusia înainte de alegerile prezidențiale din 2016, și eșecul abrogării legii asigurărilor medicale din vechea administrație (Obamacare) au arătat că administrația SUA este instabilă și ineficientă. Și elementele de pe ordinea de zi, cum ar fi reducerea impozitelor, zidul de la frontiera mexicană și renegocierea acordului NAFTA – să nu mai pomenim de izbucnirea emoțională a lui Trump – alimentează dreapta radicală a Americii.
Instabilitatea din Statele Unite este cauza îngrijorării globale. Dacă nu ne mai putem baza pe SUA să asigure pacea și stabilitatea globală, atunci nicio țară nu poate face asta. Va rămâne cu un vid de putere, și nicăieri nu este atât de periculos decât în ceea ce privește proliferarea nucleară.
Un alt pericol nuclear survine toamna aceasta. Dacă Congresul american impune noi sancțiuni Iranului, acordul nuclear dintre această țară și P5+1 (cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, plus Germania) ar putea eșua. Președintele iranian Hassan Rouhani a anunțat public săptămâna trecută că Iranul ar putea renunța la acord „în câteva ore” ca răspuns la noi sancțiuni.
În lumina crizei din Coreea de Nord, ar fi climaxul iresponsabilității de a declanșa o criză nucleară gratuită – și posibil un război – în Orientul Mijlociu. Iar revenirea din partea SUA la o strategie de schimbare a regimului în Iran ar fi probabil o înfrângere în sine, pentru că ar întări liderii țării.
Toate acestea ar avea loc într-o regiune care este deja înfrântă de crize și de războaie. Și, pentru că Rusia, China și europenii ar fi de acord cu acordul nuclear, SUA s-ar găsi singură și în contradicție cu chiar cei mai apropiați aliați ai săi.
Astăzi, amenințărilor nucleare trebuie să li se răspundă exact cu opusul „focului și furiei”. Este nevoie de înțelepciune, raționalitate și diplomație, care să nu se bazează pe amenințări periculoase și demonstrații de forță. Dacă ultima superputere va abandona aceste virtuți, lumea – noi toți – va trebui să ne confruntăm cu consecințele.
