OPEC și-a crescut nivelul producției în luna iulie, în ciuda acordului privind scăderea cotelor de producție

Producția totală a țărilor membre ale organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a crescut luna trecută, în ciuda acordului de reducere a acesteia pentru a limita excesul de ofertă, conform raportului publicat de cartel.

Cele 14 țări membre ale OPEC au produs, în iulie, în medie, 32,86 milioane barili pe zi, cu 173.000 barili, sau 0,5 %, mai mult față de luna anterioară, conform raportului prezentat la sediul din Viena al organizației.

Producția comună a membrilor OPEC se apropie astfel de cele 33 milioane barili, nivelul din decembrie 2016, când cartelul și alte mari țări producătoare au decis să retragă de pe piață 1,8 miliarde barili, un acord ce a fost reînnoit în mai.

Libia și Nigeria, care au rămas în afara pactului din cauza problemelor de producție cu care se confruntă, sunt membrii OPEC unde a crescut cel mai mult producția, în afară de Arabia Saudită. Irak, Angola și Venezuela au avut o scădere a producției în iulie.

Conform OPEC, dezechilibrul între cerere și ofertă s-a redus pe parcursul lui 2017 și în trimestrul al doilea a ajuns la 390.000 de barili supraofertă.

Stocurile de petrol din țările cele mai dezvoltate și cu cel mai mare consum continuă să fie foarte ridicat și în iulie se cifra la 3,033 miliarde barili.

Pentru 2018, OPEC estimează o creștere a cererii mondiale de petrol de 1,32%, până la 97,77 milioane barili pe zi. Aceste consum foarte mare va fi acompaniat de o creștere similară a producției.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Decuplarea de fondurile europene: risc sau oportunitate ratată?

Ștefan-Radu Oprea | Senator, membru al Comisiei pentru Politică...

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

La ce preț începe România să lase mașina acasă?

Creșterea prețului carburantului este, în teorie, una dintre cele...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii