De Oana Ijdelea,
Managing Partner, Ijdelea & Asociații
De multă vreme energia a încetat să mai fie o simplă marfă tranzacționabilă, ea este astăzi un instrument de „power projection”. Cancelariile europene dezbat încă finisajele taxonomiilor verzi, în timp ce realitatea brutală de pe teren – tensiunile din Orientul Mijlociu și spectrul blocării Strâmtorii Ormuz – ne forțează să ne recalibrăm vocabularul și mai ales acțiunile. În sectorul energetic, valoarea unui contract este dată de soliditatea garanțiilor de livrare care îl susțin. Iar în contextul actual, garanția supremă se numește suveranitate energetică prin diversificare și producție internă.
Dar totuși, „optimismul tehnologic” pare să fi căzut în capcana realității geopolitice. Trebuie să încetăm să vorbim despre securitatea energetică doar prin prisma obiectivelor climatice pentru 2050. Când rutele de aprovizionare cu GNL (gaz natural lichefiat) prin Strâmtoarea Ormuz sunt amenințate, prețul nu mai este dictat de burse, ci de capacitatea de escortă navală și de volumele stocate fizic. În România, discursul public trebuie să treacă de la „cum subvenționăm” la „cum securizăm”. Nu ne mai putem permite luxul de a privi interconectările doar ca pe niște oportunități comerciale; ele sunt artere de supraviețuire. Blocajul potențial din Orientul Mijlociu ne arată că dependența de piețele globale este un risc sistemic care necesită un „buffer” intern solid.
Gazele naturale: coloana vertebrală a rezilienței imediate
În acest tablou de incertitudine, gazul natural nu este doar un „combustibil de tranziție”, ci ancora noastră de stabilitate. Proiectul Neptun Deep nu mai este o simplă afacere extractivă; este polița de asigurare a României împotriva șocurilor de preț externe. Într-un scenariu în care fluxurile globale de energie sunt fragmentate, capacitatea României de a produce gaze naturale în regim propriu ne oferă un avantaj competitiv uriaș în regiune. Mai mult, gazul natural oferă acea „flexibilitate critică” pe care sistemul nostru electroenergetic o cere pentru a integra regenerabilele. Fără centralele pe gaz de înaltă eficiență, capabile să pornească rapid atunci când vântul nu bate, soarele nu strălucește sau sistemul energetic întampină probleme, sistemul nostru rămâne vulnerabil. Securitatea energetică înseamnă, în primul rând, energie disponibilă la cerere, din surse multiple nu doar atunci când condițiile meteo o permit sau când sistemul va fi indeajuns de modern, puternic și funcțional.
Biometanul: veriga încă lipsă a independenței rurale și industriale
Totuși, securitatea nu vine doar din adâncurile mării, ci și din valorificarea resurselor noastre terestre. Aici intervine biometanul, o resursă strategică încă ne-exploatată în România. Introducerea biometanului în rețelele de transport existente nu este doar un exercițiu de economie circulară, ci un act de prudență strategică. Biometanul transformă sectorul agricol masiv al României într-un furnizor de securitate energetică descentralizată. Acesta poate substitui importurile de gaze în perioade de criză, oferind în același timp o soluție de decarbonizare „ready-to-use” pentru industrie, fără a necesita modificări costisitoare de infrastructură. Mai mult, biometanul reduce riscul de hiper-reglementare: este energia verde care circulă prin aceleași țevi, protejând investițiile deja realizate în rețelele de gaze.
Dar care sunt pilonii de siguranță și ce anume trebuie să furnizeze statul? Pentru a proteja cetățeanul și economia, statul nu trebuie să fie un simplu administrator de tarife, ci un garant al arhitecturii de sistem. După mine, pilonii trebuie să fie clari:
- Autarhia Inteligentă: de exemplu, finalizarea Unităților 3 și 4 de la Cernavodă și demararea exploatării din Marea Neagră sunt obligații de siguranță națională. Orice întârziere legislativă este o vulnerabilitate cedată.
- Cadrul de reglementare pentru gaze verzi: legislația care să faciliteze injecția biometanului în rețele, oferind predictibilitate investitorilor care vor să transforme deșeurile agricole în securitate energetică.
- Protecția prin predictibilitate, nu prin plafonare: Statul trebuie să protejeze economia nu prin distorsionarea prețului, ci prin mecanisme de tip CfD (Contracts for Difference) și PPA-uri (Power Purchase Agreements) care să ofere stabilitate industriei mari pe termen lung.
Securitatea energetică nu se obține prin avalanșă de comunicate de presă, ci prin beton turnat, sonde forate, rețele construite, investiții atrase și facilitate, toate acestea sub umbrela unei legislații coerente care să încurajeze mixul energetic ce ne poate oferi siguranța aprovizionării la costuri competitive și accesibile. Dacă Strâmtoarea Ormuz se închide pe termen lung, singura noastră ancoră de stabilitate va fi ceea ce am construit sau construim acasă, cu resurse proprii și cu viziune juridică și economică de cursă lungă. Cred că România trebuie să acționeze prin „capacitate”, nu doar prin „potențial”.
În loc de concluzie, salut aici inițiativa Profit de a organiza Maratonul Securității Energetice, o ocazie de exprimare publică asupra acestei tematici provocatoare căreia i-am adresat la rândul meu, mai sus, o perspectivă din multitudinea celor posibile.
Oana Ijdelea este Managing Partner, Ijdelea & Asociații, avocat de business cu 20 ani de experiență în promovarea și dezvoltarea investițiilor străine în România. Este recunoscută pentru contribuția semnificativă la realizarea unor proiecte de referință în domeniul energetic și pentru implementarea cu succes a unui număr de mandate de pionierat în România, fiind, deopotrivă, un contribuitor constant la redactarea legislației primare și secundare dintr-o gamă largă de industrii și sectoare. Expertiza Oanei este completată de activitatea desfășurată ca membru de board în companii precum Black Sea Oil & Gas și organizații non-profit și de binefacere din România, precum HOSPCE Casa Speranței.
