România a importat în ianuarie o cantitate de gaze de trei ori mai mare față de aceeași lună a anului trecut

Importurile de gaze naturale au crescut substanțial în luna ianuarie a acestui an, față de aceeași lună a anului precedent, arată Institutul Naţional de Statistică. Potrivit INS, majorarea s-a produs pe fondul temperaturilor mult mai scăzute.

În luna ianuarie 2017, România a importat 281.200 tone echivalent petrol (tep), gaze naturale utilizabile, cu 271,5% (205.500 tep) mai mare față de cea importată în perioada similară din 2016, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).

Producția internă de gaze naturale a totalizat, în prima lună a anului, 742.000 tep, fiind cu 1.200 tep (0,2%) peste cea din ianuarie 2016.

Producția anuală de gaze naturale este de așteptat să scadă gradual, până la o medie de 9-10 miliarde metri cubi pentru perioada 2016 — 2030, se arată în proiectului Strategiei Energetice a României, publicat pe site-ul ministerului Energiei.

Documentul menționează că producția de gaze naturale va scădea, după care va atinge un nou vârf de 132 TWh în 2025, ca urmare a producției din Marea Neagră, până la 96 TWh în 2030 și la 65 TWh în 2050. Scenariile care prevăd o diminuare drastică a prețului iau în considerare o scădere către zero a producției de gaze începând cu 2045.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Trump și sfârșitul hegemoniei americane

de Joseph E. Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie A...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Scrisoare Deschisă adresată Guvernului României

În atenția: Prim-ministrului României, Ilie Bolojan Subiect: AEI solicită realizarea...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Populism pe prețul la motorină – rețeta sigură pentru un nou dezastru în România

Creșterea prețului la motorină este genul de șoc economic...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii