CE: Deficit bugetar de 3,4% în 2018 și 3,8% în 2019

Comisia Europeană (CE) a menținut estimările referitoare la creșterea economiei noastre la 4,5%, în acest an, pentru 2019 așteptând un avans de 3,9%, potrivit Bursa.

Conform previziunilor economice de primăvară publicate, ieri, de Executivul comunitar și citate de Agerpres, deficitul bugetar ar urma să ajungă la 3,4% din PIB în 2018, pentru ca în 2019 să se adâncească la 3,8% din PIB. Rata inflației ar urma să crească la 4,2% anul acesta și să încetinească până la 3,4% anul viitor, în timp ce rata șomajului se va situa la 4,5% în 2018 și la 4,4% în 2019.

În ultima sa prognoză, BNR a revizuit în creștere, de la 3,2% la 3,5%, estimările privind inflația pentru finalul acestui an și a preconizat un nivel al inflației de 3,1% pentru decembrie 2019, conform sursei citate. Rata anuală a inflației în zona euro a coborât ușor în aprilie, până la 1,2%, de la un nivel de 1,3% înregistrat în luna precedentă, arată o estimare preliminară publicată ieri de Eurostat. Potrivit celor mai recente estimări ale BCE, creșterea prețurilor de consum în zona euro va rata ținta de 2% până în 2019, chiar dacă economia regiunii înregistrează al cincilea an de creștere consecutivă.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Angajatori de TOP București – epicentrul oportunităților de carieră pe 27–28 martie, la Sala Palatului

În cadrul celui mai mare târg de carieră, Angajatori de...

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

Materii prime critice: România poate trece de la periferie la relevanță

De Oana Ijdelea, Managing Partner, Ijdelea & Asociații Există resurse care...

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii







Articolul precedent
Articolul următor