Gazprom a livrat în Europa cu 12% mai mult gaz

Livrările de gaze ale Gazprom în Europa au crescut cu 11,9% în intervalul 1 ianuarie-15 decembrie, la 170 de miliarde de metri cubi, față de aceeași perioadă din 2015, potrivit datelor publicate de compania rusă, citate de agenția Tass.

”În termeni absoluți, creșterea este de 18,1 miliarde de metri cubi și este echivalentă cu gazele livrate anul trecut de Gazprom unor consumatori majori precum Franța și Polonia”, se arată în comunicatul publicat sâmbătă de grupul rus, informează agenţia de presă News.ro.

În particular, exporturile de gaze ale Gazprom în Marea Britanie au crescut cu 5,15 mmc (57,5%), în Germania cu 3,75 mmc (8,7%), în Olanda cu 1,84 mmc (83,6%), în Franța cu 1,83 mmc (19,9%), în Polonia cu 1,9 mmc (22%), în Austria cu 1,54 mmc, în Danemarca cu 1 mmc (158,2%), iar în Grecia cu 0,7 mmc (39,5%).

”A fost depășit recordul anual al exporturilor de gaze rusești în state din afara CSI, stabilit de Gazprom în 2013, ca și nivelul maxim al livrărilor către cel mai mare consumator, Germania, înregistrat în 2015”, a declarat directorul general al Gazprom, Alexei Miller. El a adăugat că rolul gazelor rusești pe piața europeană este în creștere.

În 2013, Gazprom a vândut 162,7 mmc de gaze în statele din afara Comunității Statelor Independente. În 2015, exporturile de gaze rusești în Germania au fost de 45,3 mmc, dar în intervalul 1 ianuarie-15 decembrie 2016 au ajuns la 47 de mmc.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Angajatori de TOP București – epicentrul oportunităților de carieră pe 27–28 martie, la Sala Palatului

În cadrul celui mai mare târg de carieră, Angajatori de...

Materii prime critice: România poate trece de la periferie la relevanță

De Oana Ijdelea, Managing Partner, Ijdelea & Asociații Există resurse care...

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii