Rata dobânzii pe termen lung este în creștere

Rata dobânzii pe termen lung pentru România a continuat să crească în luna aprilie 2020 și a ajuns la 4,83%, potrivit datelor publicate de Eurostat. Acest indicator este critic pentru plățile de dobânzi de la bugetul statului pentru mulți ani de acum înainte și este utilizat drept criteriu Maastricht pentru adoptarea euro, potrivit Curs de guvernare.ro.

Situația rămâne astfel sub cota atinsă în urmă cu 12 luni (valoarea din mai 2019 a fost de 4,93%) dar semnalează o majorare evidentă în raport cu platoul situat semnificativ mai jos consemnat în intervalul august – octombrie 2019 (4,12%).

De asemenea, la mare distanță în urma noastră ca nivel mediu al dobânzilor la care ne-am putut împrumuta pe termen lung se situează Ungaria (2,49%, adică aproape la jumătate față de cotația României), Grecia (2,05%), Cipru (1,87%) și Polonia (1,46%, adică la mai puțin de o treime și, atenție, în scădere).

Cele mai citite din ultimele 7 zile

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Decuplarea de fondurile europene: risc sau oportunitate ratată?

Ștefan-Radu Oprea | Senator, membru al Comisiei pentru Politică...

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Penurie sau construcția unei percepții care justifică prețuri mai mari în România?

În ultimele zile, piața carburanților din România a fost...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii