Tribunalul de la Haga a respins pretenţiile Chinei în disputa teritorială cu Filipine

Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga a decis să respingă cererile Chinei în ceea ce priveşte drepturile pe care Beijing-ul le-ar avea în Marea Chinei de Sud, decizând în favoarea statului Filipine, care a adus în atenţia Tribunalului divergenţa teritorială dintre cele două ţări în anul 2013.

Curtea de la Haga a considerat că puterea de la Beijng a violat suveranitatea statului Filipine prin faptul că „a intervenit în zona de pescuit şi a explorărilor petroliere, a construit insule artificiale şi a eşuat în a preveni pescarii chinezi să pescuiască în aceste zone”, transmite The Guardian. De asemenea, construirea de insule artificiale a cauzat „daune majore mediului şi a încălcat obligaţia pe care China o avea de a prezerva şi proteja ecosistemele fragile.”

Preşedintele chinez, Xi Jinping, a respins verdictul Tribunalului, declarând faptul că „drepturile marine şi suveranitatea teritorială ale Chinei în Marea Chinei de Sud nu vor fi afectate de decizia luată astăzi.” Totuşi, domnia sa a adăugat că obiectivul ţării sale este de a menţine pacea în zonă şi că este dispus să rezolve toate disputele „prin negocieri bazate pe respect faţă de actele istorice şi în concordanţă cu legile internaţionale”, relatează BBC.

Decizia luată de Curtea Permanentă de Arbitraj este obligatorie, dar nu are instrumentele de forţă necesare pentru a pune în aplicare sentinţa. Guvernul de la Beijing revendică 90% din suprafaţa Mării Chinei de Sud. Pe lângă Filipine, şi Vietnam, Malaezia, Brunei şi Taiwan contestă această pretenţie a vecinilor din nord.

 

 

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Trump și sfârșitul hegemoniei americane

de Joseph E. Stiglitz, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie A...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Scrisoare Deschisă adresată Guvernului României

În atenția: Prim-ministrului României, Ilie Bolojan Subiect: AEI solicită realizarea...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Populism pe prețul la motorină – rețeta sigură pentru un nou dezastru în România

Creșterea prețului la motorină este genul de șoc economic...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii